Harta site-ului
Ajutor
Medicamente compensate pentru tratamentul COVID-19 la domiciliu
Persoanele cu forme uşoare şi moderate de COVID-19 care se tratează la domiciliu vor beneficia de medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Afecţiunea respectivă a fost inclusă în lista maladiilor prioritare frecvent întâlnite în practica medicului de familie. Decizia de a compensa medicamente pentru pacienţii cu COVID-19
Vizite: 1809
Data: 2021-04-08
autor: Aparatul Președintelui raionului
A fost semnat acordul de colaborare între Consiliul raional Dubăsari și ZEL Bălți
O subzonă a Zonei Economice Libere „Bălți” va fi creată în raionul Dubăsari. O decizie în acest sens a fost avizată pozitiv în cadrul ședinței Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică. Astăzi, 8 aprilie curent, Președintele raionului Dubăsari a primit în vizită reprezentantul ZEL Bălți și primarul satului Pîrîta, în
Vizite: 2027
Data: 2021-04-08
autor: Aparatul Președintelui raionului
Felicitări pentru șefa Direcției învățământ general Dubăsari dna Larisa BRADUCEAN cu ocazia zilei de naștere!
Mult stimată dna Larisa BRADUCEAN!   În această zi specială pentru Dumneavoastră, Vă adresez cele mai sincere și mai calde urări de bine, însoțite de sănătate și liniște sufletească. Să fiți mereu binecuvântată, stimată, să aveți parte de multe realizări frumoase, iubire, fericire, viață lungă alături de cei dragi. Vă mulțumesc frumos pentru
Vizite: 2417
Data: 2021-04-08
autor: Aparatul Președintelui raionului
Informații actualizate privind monitorizarea răspândirii COVID-19 în raionul Dubăsari, la data de 07 aprilie 2021
Conform datelor prezentate de Centrul de Sănătate Dubăsari, numărul de cazuri de persoane infectate este în continuă creștere. Astfel, pe parcursul a 2 zile în perioada 5 - 6 aprilie 2021, azi 7 Aprilie la ora 13:00, în urma rezultatelor obținute de laborator, încă alte 14 cazuri de persoane care s-au infectat cu COVID-19. Astfel, la momentul actual, de la începutul
Vizite: 2103
Data: 2021-04-07
autor: Aparatul Președintelui raionului
Vizita de lucru a președintelui raionului la Centrul raional de tineret Dubăsari
Astăzi, 7 aprilie curent, președintele raionului dl Grigore FILIPOV a întreprins o vizită de lucru la Centrul raional de tineret Dubăsari, în scopul monitorizării activităților desfășurate de către specialiști pe timp de pandemie și de a se familiariza cu problemele și greutățile pe care le întâmpină aceștia, dat fiind faptul
Vizite: 1414
Data: 2021-04-07
autor: Aparatul Președintelui raionului
Mesaj de felicitare al președintelui raionului dl Grigore FILIPOV pentru omagiații săptămânii curente
Stimați colegi, dragi prieteni!   Cu prilejul zilelor dumneavoastră de naștere, vă aduc în dar doar gânduri bune însoțite de sănătate, succes, putere, inspirație şi curaj. Prin intermediul acestui mesaj țin să Vă mulțumesc pentru toată munca depusă de Dvs în prosperarea şi dezvoltarea raionului Dubăsari. Vă aduc sincere mulțumiri pentru toată dăruirea de sine în domeniul în
Vizite: 1341
Data: 2021-04-06
autor: Aparatul Președintelui raionului
Ședință de lucru în scopul susținerii tinerilor specialiști din instituțiile de învățământ din raion
   Susținerea tinerilor specialiști din instituțiile de învățământ din raion este pe ordinea de zi a conducerii raionului. Astfel, luni, 5 aprilie 2021, ora 14:00, în sala mică de ședințe a Consiliului raional a avut loc ședința Comisiei privind modul de calcul, repartizare, utilizare și evidență a transferurilor cu destinație
Vizite: 1359
Data: 2021-04-06
autor: Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Nivelul apei din Lacul de acumulare Dubăsari continuă să crească
Serviciul Hidrometeorologic de Stat, conform datelor emise de acesta, în legătură cu mărirea deversării apei din Lacul de Acumulare Dubăsari (r. Nistru) până la 700 m3/s, Centrul Hidrologic prognozează, în intervalul 05-09 aprilie creșterea în continuare a nivelului apei față de nivelul din 05 aprilie pe sectorul: - or. Dubăsari -
Vizite: 2154
Data: 2021-04-06
autor: Aparatul Președintelui raionului
Informații actualizate privind situația la COVID-19 în raionul Dubăsari, la data de 05 aprilie 2021
Conform datelor prezentate de Centrul de Sănătate Dubăsari, numărul de cazuri de persoane infectate este în continuă creștere. Astfel, pe parcursul a 3 zile în perioada 2 - 4 aprilie 2021, azi 5 Aprilie la ora 13:00, în urma rezultatelor obținute de laborator, încă alte 14 cazuri de persoane care s-au infectat cu COVID-19. Astfel, la momentul actual, de la începutul
Vizite: 1930
Data: 2021-04-05
autor: Aparatul Președintelui raionului
Comisia raională pentru situații excepționale a emis noi restricții pe perioada stării de urgență
Astăzi, 5 aprilie curent, a fost convocată în ședință, Comisia raională pentru situații excepționale (CRSE). Ședința a fost prezidată de președintele raionului Dubăsari, dl Grigore FILIPOV. În conformitate cu art. 22 din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, art. 2 din  Hotărârea Parlamentului nr.
Vizite: 1968
Data: 2021-04-05
autor: Aparatul Președintelui raionului
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  consiliudubasari@gmail.com
              consiliul.raional-dubasari@apl.gov.md 

Consiliul Raional Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета

descmeta

descmeta