Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Susținerea tinerilor specialiști din instituțiile de învățământ din raion este pe ordinea de zi a Conducerii raionului. Astfel, joi, 23 noiembrie 2017, în sala mare de ședințe a Consiliului raional a avut loc ședința Comisiei privind modul de calcul, repartizare, utilizare și evidență a transferurilor cu destinație specială pentru susținerea Pe parcursul zilei de 23 noiembrie curent, angajații Secției securitate publică din cadrul Inspectoratului de poliție Dubăsari, au desfăşurat activități informative, unde elevii au fost familiarizaţi cu regulile de circulaţie rutieră inclusiv în drum spre şcoală sau acasă, fiindu-le repartizate pleante informative.
În acest context, Poliţia vine cu unele recomandări care În Săptămâna Tineretului, elevii din cadrul Liceului teoretic din satul Holercani au decis, joi 16 noiembrie curent, să facă o vizită la Consiliul raional Dubăsari, pentru a face cunoştinţă cu instituţia şi specificul de activitate al Preşedintelui raionului şi al funcţinarilor publici.
Desigur, tinerii au avut posibilitatea să viziteze biroul de La data de 21 noiembrie curent ora 1400, în conformitate cu Dispoziţia Preşedintelui raionului nr.147-n din 10 noiembrie 2017 s-a desfăşurat şedinţa ordinară a Consiliului raional, cu următoarea ordine de zi:
1. Cu privire la executarea bugetului raional pe 6 luni ale anului 2017.
Raportor: L.Cazac, șefa Direcției economie, buget și finanțe.
2. „Este uimitor ce pot face oamenii obişnuiţi dacă se apucă de treabă fără idei preconcepute”. — Charles F. Kettering
Marți, 21 noiembrie 2017, conform planului de activitate al Serviciului de Asistenţă Psihopedagogică a fost organizat, în LT „Ștefan cel Mare” Molovata, seminarul teoretico- practic destinat cadrelor didactice de sprijin din instituţiile preuniversitare S.A. „RED-Nord” anunță, pentru perioada 27.11 –01.12.2017, întreruperi programate ale energiei electrice în teritoriul raionului Dubăsari.
Astfel, în legătură cu executarea lucrărilor de mentenanţă în reţelele de distribuţie, se va întrerupe energia electrică:
27 noiembrie 2017: s. Molovata Nouă (parţial) - 09:00-16:00.
28 noiembrie 2017: s.Doroțcaia (parţial) - 09:00-16:00.
29 noiembrie 2017: s. Molovata Vineri, 17 noiembrie curent, în incinta Liceului Teoretic "Ion Creangă", s-a desfășurat cel mai galben și pufos eveniment "Balul Bobocilor", unde elevii claselor a X-a au pășit o treaptă nouă a vieții sale,cea de liceu.
La evenimentul dat, boboceii noştri au fost supuși la multe încercări, în care, datorită creativității și La data de 17 Noiembrie curent, în incinta Consiliului raional Leova, a avut loc Ședința comună a Forumului Președinților Euroregiunii Siret-Prut -Nistru și Adunarea generală a Asociației Euroregiunii Siret-Prut-Nistru. Din partea raionului Dubăsari, care de asemenea face parte din această Asociație, a participat dnl Grigore POLICINSCHI, Preşedintele raionului şi dna Zinaida La data de 13 noiembrie 2017, Doni Corneliu, coordonatorul proiectului EduJust, însoțit de Rotaru Olga, specialist superior Biroul Siguranță Copii și Leahu Tatiana, specialist principal Serviciul Prevenire din cadrul Inspectoratului General de Poliție s-au deplasat în raionul Dubăsari, unde au desfășurat două sesiuni informative despre delincvența juvenilă liceenilor din satele Tip finanțare:
Granturi / Subvenții
Scopul finanțării:
1) creşterea productivităţii şi a competitivităţii agriculturii; 2) stimularea transferului tehnologic şi a serviciilor de extensiune; 3) sporirea veniturilor producătorilor agricoli şi diminuarea sărăciei; 4) atragerea pe larg a tinerilor fermieri în iniţierea şi dezvoltarea activităţilor agricole în sectorul rural; 5) utilizarea eficientă a resurselor naturale |