Harta site-ului
Ajutor
Susținerea tinerilor specialiști din instituțiile de învățământ din raion pe ordinea de zi
Susținerea tinerilor specialiști din instituțiile de învățământ din raion pe ordinea de zi

Susținerea tinerilor specialiști din instituțiile de învățământ din raion este pe ordinea de zi a Conducerii raionului. Astfel, joi, 23 noiembrie 2017, în sala mare de ședințe a Consiliului raional a avut loc ședința Comisiei privind modul de calcul, repartizare, utilizare și evidență a transferurilor cu destinație specială pentru susținerea cadrelor didactice tinere. Ședința a fost prezidată de către dna Maria Jimbei, vicepreședintele raionului.
În cadrul acesteia s-au examinat documentele prezentate pentru achitarea cheltuielilor pentru 30 kw de energie electrică și energie termică (1 m3 de lemne și o tonă de cărbuni) pentru trimestrul IV al anului 2017. Conform Regulamentului cu privire la modul de calcul, repartizare, utilizare și evidență a transferurilor cu destinație specială pentru susținerea cadrelor didactice tinere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.802 din 29.10.2015, facilitățile financiare respective se acordă tinerilor specialiști care activează 3 ani în cadrul instituțiilor de învățământ, prin repartizare de către Ministerul Educației.
Totodată, ținem să specificăm că conform repartizării de către Ministerul Educației, în raionul Dubăsari au fost repartizați 7 absolvenți. Pentru a se încadra în câmpul muncii în instituțiile de învățământ din raion s-au prezentat doar 2 tineri specialiști. Astfel pentru trimestrul IV avem 4 specialiști ai promoției 2015, 1 specialist promoția 2016 și 2 specialiști promoția 2017.
În urma examinării dosarelor tinerilor specialiști din raion și efectuării calculelor necesare pentru achitarea cheltuielilor pentru consumul de energie electrică și energie termică, s-a decis repartizarea mijloacelor financiare în mărime de 35222,80 lei. Documentele de plată necesare pentru achitarea plăților respective, vor fi perfectate de către Serviciul management financiar și al patrimoniului, Direcția învățământ general Dubăsari.

Alexandra VATAV,
specialist principal în probleme resurse umane

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Susținerea tinerilor specialiști din instituțiile de învățământ din raion pe ordinea de zi - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta