În conformitate cu planul de activitate al Consiliului Raional, la data de 19.02.2018, a avut loc ședința operativă de totalizare a acțiunilor săptămânei precedente și planificarea activităților pentru săptămâna curentă, prezidată de către președintele raionului dl Grigore POLICINSCHI, cu participarea colaboratorilor din cadrul Aparatului președintelui raionului, șefii secțiilor, direcțiilor, serviciilor Marţi, 20 februrie 2018, începând cu orele 9:00 şi 17:00, în incinta Consiliului raional Dubăsari va avea loc audienţa cetăţenilor de către dl Pavel VOICU, consilier al Preşedintelui Republici Moldova. În aceste momente de grea încercare, Preşedintele raionului Dubăsari şi întreg colectivul Consiliului raional Dubăsari este alături, cu profundă compasiune de domnul Valerie Sandul, vicepreşedintele raionului Dubăsari, în legătură cu trecerea în nefiinţă a mamei sale. Transmitem pe această cale sincere condoleanţe şi regrete profunde familiei, rudelor îndoliate şi tuturor O activitate pe cinste cu genericul ”La start cu familia” în cadrul „Zilei ușilor deschise” s-a desfășurat în incinta grădiniței-creșă ”Viorica” s. Pîrîta, la data de 15 februarie 2018. Datorită implementării proiectului ”Asigurarea unui proces de educație incluzivă pentru toți copiii la nivel de instituție de învățământ”, realizat în Președintele raionului Dubăsari, pe data de 16 februarie curent, a avut o întâlnire de suflet cu un grup de veterani ai războiului din Afganistan, dedicată aniversării a 29 ani de la retragerea trupelor armate din Afganistan.
La această întrunire au participat și reprezentanţi ai veteranilor războiului din 1992, primarii satelor Coșnița La data de 15 februarie 2018, specialiștii Serviciului de asistență psihopedagogică au participat la activitatea ,,Ziua ușilor deschise” organizată și desfășurată în incinta instituției preșcolare ,,Viorica” s. Pîrîta.
Ca oaspeți importanți în grădinița respectivă au fost invitați copii, părinți, cadre didactice din Școala/Grădiniță Municipală Corecțională Nr.44 orașul Tiraspol. Scopul acestei vizite La data de 15 februarie curent, în or. Chișinău, în incinta Clădirii Guvernului, a avut loc semnarea Memorandumurilor de Înțelegere pentru implementarea a 18 proiecte de servicii publice de aprovizionare cu apă și canalizare, precum și de eficiență energetică în clădirile publice în mai multe localități din Republica Moldova. Două dintre La 19 februarie 2018 Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Dubăsari vă deschide larg ușile pentru a vă găzdui în cadrul evenimentului ,,Ziua ușilor deschise”.
Specialiștii agenției sunt gata să vă răspundă la cele mai îndrăznețe întrebări ce țin de ocuparea forței de muncă.
La dispoziția Dvs:
Locuri vacante
Cursuri de formare profesională
Ghidare în Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM) anunță lansarea procesului de înregistrare a participanților la Forumul Comercial al legumelor, pomușoarelor și fructelor proaspete. În cadrul Forumului, într-un singur loc și în aceeași zi, veți putea prezenta oferta și purta negocieri cu reprezentanții celor mai importante rețele, distribuitori și procesatori de La data de 13 februarie 2018, în incinta L.T. Doroţcaia s-a desfăşurat un seminar teoretico – practic cu participarea profesorilor de Literatura universală din cadrul liceelor din raionul Dubăsari. Tema seminarului: „Forme şi modalităţi de monitorizare a lecturilor curriculare” e actuală şi răspunde la aşteptările timpului, motto-ul seminarului: „Când folosim |