Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Etapa zonală a festivalului-concurs național al cântecului patriotic câștigată de raionul Dubăsari ![]() Duminică, 16 septembrie, sala Filarmonicii Naționale, a găzduit festivalul-concurs național al cântecului patriotic “Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare” organizat de către Preşedinția Republicii Moldova în conformitate cu prevederile Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 253-VIII din 2 iulie 2017 privind declararea anului 2018 Anul Ștefan cel Mare și Sfânt Domnitor al Moldovei. La etapa zonală, raionul Dubăsari a fost reprezentat de către ansamblul folcloric ,,Flori de măr” din s. Coșnița, conducător artistic dl Anatol Cojocaru. În urma prestației scenice și al repertoriului bogat al ansamblului din raionul Dubăsari și conform criteriilor de apreciere stabilite în regulamentul festivalului ca: măiestria intepretativă, diversitatea repertoriului, cultura scenică, costumul scenic, ,,Flori de măr” s-a clasat pe locul I. În urma acestui rezultat frumos, ansamblul dat v-a evolua pe data de 7 octombrie curent, la etapa finală, care se va desfășura în municipiul Chișinău. Festivalul dat, a fost organizat în scopul formării spiritului patriotic al cetăţenilor Republicii Moldova şi promovarea valorilor artistice ale culturii naţionale, perfecţionarea măiestriei interpretative ale formaţiilor artistice de amatori și îmbogăţirea repertoriului cu noi creaţii ce reflectă sentimentul de patriotism. Marina LUPAȘCO, șef Serviciu informare și transparență ![]() ![]() ![]() |
Lasa un comentariu