Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Ii şi cămăşi moldoveneşti, artizanat, meşteşugărit, spectacole culinare, expoziții de fotografii, concursuri de design, pictură, concert, trântă, târg și cele mai delicioase bucate tradiționale, toate acestea au putut fi găsite la Festivalul artelor născute din tradiţii IA MANIA 2017, organizat la 8 iulie în satul Holercani. Fiind la cea de-a Direcția deservire fiscală Dubăsari (DDF Dubăsari) reaminteşte tuturor contribuabililor - subiecţi ai impunerii cu impozitele funciar şi pe bunurile imobiliare despre faptul că 15 august este ultima zi în care aceştia pot achita prima parte din suma impozitului calculat pentru anul 2017. În acest sens atenţionăm contribuabilii asupra faptului că Agenția de Ocupare a Forței de Muncă r-ul Dubăsari Vă informează, începând cu data de 10.07.2017 a fost reluat procesul de selectare şi înregistrare a cererilor din partea cetăţenilor raionului cu privire la angajarea şi plecarea peste hotare la muncă pe baza Acordului încheiat între R. Moldova şi Statul Israel Anunț privind organizarea consultărilor publice refiritor la inițierea elaborării deciziei Consiliului raional Dubăsari „Cu privire la unele modificări în decizia Consiliului raional nr. 05-07 din 25.11.2016 Cu privire la aprobarea organigramei și statelor de personal ale autorității executive din subordinea Consiliului raional”
Pentru persoanele interesate puteți face cunoștință cu proiectul de Astăzi, 6 iulie, Preşedintele raionului Dubăsari a participat la Conferinţa de presă organizată de către KLumea - organizatorii Festivalului IA MANIA şi coorganizatori Consiliul raional Dubăsari.
În cadrul conferinţei, jurnaliştii au făcut cunoştinţă cu programul ce va constitui cea de-a V-a ediţie a festivalului, ce va avea loc pe data de 8 Cetăţenii străini continuă să se adreseze cu solicitarea să li se acorde cetăţenia Republicii Moldova. Astăzi, 6 iulie curent, Anatoly Alexandr GROSHEV (or. Dubăsari), născut în Sterlitamak, Başkiria, a depus Jurământul de credinţă în faţa Preşedintelui raionului Dubăsari dl Grigore POLICINSCHI şi funcţionarilor din cadrul Aparatului Preşedintelui, cu următorul conţinut: Postul de salvatori şi pompieri din satul Molovata va interveni mult mai prompt şi mai pregătit la intervenţiile şi solicitările cetăţenilor, şi asta datorită faptului că din partea colegilor din Austria au primit o autospecială nouă. Echipamentul dat va permite stingerea mai rapidă a focului şi desfăşurarea cu uşurinţă a La 5 iulie curent, angajaţii Secţiei securitate publică a Inspectoratului de poliţie Dubăsari, în comun cu angajaţii Secţiei situaţii excepţionale Dubăsari, în cadrul Campaniei „Patrula de informare, în acțiune”!, au organizat şi desfăşurat o activitate informativ-educativă cu copiii de la tabăra de odihnă ,,PRIETENIA” din comuna Coşniţa.
Copiii au fost familiarizați Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la data de 16 iulie 2017 în s. Oxentea, r. Dubăsari, se va desfășura ediția a XIV-lea a festivalului ortodox «Un trandafir, o lumânare pentru Sf. Ștefan cel Mare».
Festivitatea este organizată de Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni în parteneriat Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă pune la despoziţia poulaţiei raionului Dubăsari posibilitatea de a beneficia de CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ, toţi doritorii începând cu vârsta de 16 ani, pentru a le asigura acestora pe viitor creșterea și diversificarea competențelor profesionale în scopul facilitării integrării pe piața muncii. Aceştia vor |