Harta site-ului
Ajutor
Sărbătoarea de Bobotează sau Epifanie
Se zice că, în noaptea dinaintea Bobotezei se deschid cerurile şi Dumnezeu îndeplineşte dorinţele celor care s-au comportat ca buni creştini.Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, la împlinirea vîrstei de aproximativ 30 de ani. Întrucît în această zi
Vizite: 109
Data: 2011-01-19
autor:
Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi!
Astăzi se împlinesc 2 ani de cînd poetul nu mai este printre noi…Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, în satul Pererîta, r. Briceni. A absolvit şcoala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează şcoala medie din
Vizite: 108
Data: 2011-01-18
autor:
Un an de la implementarea proiectului de asistenţă deplină "Compact"
Semnarea Acordului „COMPACT” şi a Acordului de Implementare a Programului a avut loc la 22 ianuarie 2010.Implementarea acestui program prevede o perioada de 5 ani din momentul intrării în vigoare. Programul a cărui valoare constitue 262 milioane dolari SUA, prevede reabilitarea a 11 sisteme centralizate de irigare pe tot teritoriul
Vizite: 106
Data: 2011-01-17
autor:
Cine a fost sfîntul Vasile?
Sf. Vasile,episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai bisericii şi un mare teolog creştin. El s-a născut în Pont în jurul anului 329 şi a murit în Cezarea în ziua de 1 Ianuarie 379. El provine dintr-o familie creştină binecunoscută: tatăl său, Sf. Vasile cel Bătrân, a fost
Vizite: 105
Data: 2011-01-14
autor:
Superstiţiile prezente în sărbătorile de iarnă
-De sfîntul Andrei se obişnuieşte ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată – denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpăre setea se crede că
Vizite: 122
Data: 2011-01-14
autor:
În noul an - cu forţe noi
     Luni, 10 ianuarie, în sala mică de şedinţe a Consiliului raional a avut loc şedinţa de lucru a preşedintelui raionului cu specialiştii din domeniul tineret din majoritatea primăriilor cu privire la prezentarea Planurilor de activitate pe anul 2011.      În cadrul acestei şedinţe, discuţia s-a axat pe mai
Vizite: 131
Data: 2011-01-12
autor:
"Aho-aho, răsună Nistrul" la Molovata Nouă
La 26 decembrie 2010  în localitatea Molovata Nouă s-a desfăşurat Festivalul-Concurs raional al tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă „Aho-aho, răsună Nistrul” ediţia 2010. La eveniment au participat 12 ansambluri folclorice care au venit în scenă cu colinde inedite, ce s-au perindat din neam în neam,  urături,  umblatul cu Steaua, Semănatul, Pluguşorul,
Vizite: 134
Data: 2011-01-05
autor:
Mesajul de felicitare a Preşedintelui raionului, dl Grigore Policinschi cu prilejul sărbătorilor de iarnă
Dragi prieteni, Stimaţi locuitori ai raionului Dubăsari! Anul Nou 2011 bate cu insistenţă la porţile noastre. Să le lăsăm larg deschise, căci îl aşteptăm să ne vină cu mult bine, lumină, împăcare, linişte în sufletele şi casele noastre, cu noi obiective pentru prosperare, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi activitate,
Vizite: 133
Data: 2011-01-03
autor:
Şedinţa ordinară a Consiliului raional
În conformitate cu dispoziţia preşedintelui raionului nr. 136-n din 17.12.2010, se convoacă şedinţa ordinară a Consiliului raional pe data de 28.12.2010, ora 12, în sala mică de şedinţe a ÎM "Centrul de odihnă pentru copii şi tineret "Prietenia"", cu următoarea ordine de zi:Cu privire la informaţia despre rezultatele audituluiRaportor: L.
Vizite: 104
Data: 2010-12-24
autor:
Aho-aho, răsună Nistrul!!!
Duminică, 26 decembrie 2010, ora 09.30 în incinta Sălii Festive din localitatea Molovata Nouă, se va desfăşura Fetivalul raional al obiceiurilor şi tradiţiilor de iarnă "Aho, aho răsună Nistrul",ediţia 2010. La manifestaţie vor participa ansamblurile folclorice din Casele de Cultură a raionului Dubăsari. Programul artistic din cadrul festivalului va conţine:
Vizite: 121
Data: 2010-12-21
autor:
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Consiliul Raional Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета

descmeta

descmeta