Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
“Ziua Persoanelor în Etate” sărbătorită la Ustia ![]() Ziua Internațională a oamenilor în etate este sărbătorită în fiecare an la 1 octombrie și este un prilej de mulțumire celor care poartă pe chip înţelepciune şi lumină, iar în suflet urmele experienţelor trăite pe parcursul vieţii. La Ustia a devenit deja o tradiţie frumoasă de a celebra “Ziua Mondială a Persoanelor în Etate”. Vineri, 13 octombrie, în incinta Casei de Cultură din localitate, Administrația Publică Locală a organizat evenimentul menționat sub genericul “Anii mei din tinerețe” în cadrul căruia a exprimat profundă recunoştinţă persoanelor în vârstă, care au adus o enormă contribuţie în folosul întregii societăţi. Festivitatea a fost deschisă de către dna Aurica Urîtu. În discursul său, dna primar, a felicitat toți oamenii în etate din localitatea sa și a accentuat că nu trebuie să uităm eforturile şi sacrificiile pe care le-au făcut aceștia pentru ca cei de azi să construiască viitorul. Un oaspete deosebit pentru sufletul bătrânilor, aflați în tristețe și nevoie, a fost parohul Bisericii din sat-părintele Teodor, care a încurajat bunicii cu pilde frumoase din viețile sfinților, aratând cât de minunată poate fi viața cu credință în Dumnezeu. Sarbatoarea a fost înfrumusețată de chipul și vocile ansamblului etnofolcloric "Struguraș”- conducător Elena Ipati, acompaniator Dancuță Dumitru. Cântecele populare au readus amintiri frumoase buneilor și le-au întreținut buna dispoziție. Ansamblul de dansuri “Joc Moldovenesc” și elevi ai Gimnaziului Ustia care le-au adus bunicilor noștri zâmbete pe față cu dansurile lor incendiare. Totodată, am venit și cu jocuri distractive, unde seniorii noștri cu mare drag au recitat poezii, au povestit câte o istorioară hazlie din viața lor, și-au amintit cu drag de cântecele lor din tinerețe care respectiv le-am interpretat împreună. De asemenea, Primăria Ustia a pregătit și o masă de binefacere pentru Oamenii în Etate, unde au avut posibilitatea să guste din bucatele speciale, pregătite cu străduință pentru dumnealor. Sperăm că la sărbătoarea noastră a fost cu noi și Dumnezeu...iar din numele nostru Vă adresăm, dragi Bunici, cele mai sincere urări de bine, Vă dorim să aveți parte de multă sănătate, pace, bunăstare și ani îndelungați, respect și dragoste din partea celor apropiați, aprecierea celor din jur, atitudini generoase din partea generațiilor tinere, iar grija celor din jur să vă bucure din plin. La Mulți Ani dragii nostri Bunei! Elena Ipati, organizator artistic ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Lasa un comentariu