Harta site-ului
Ajutor
Webinar cu tinerii specialişti
Webinar cu tinerii specialişti

A fi profesor înseamnă certitudinea şi neliniștea că ai ales o profesie complexă, că vei parcurge un traseu cognitiv de-a lungul întregii activităţi, dar şi că ai puterea de a dărui, de a trăi sub zodia unor aspirații înalte, de a căuta soluții care se află între artă şi știință, între vocație şi cunoaștere, între raționalitate şi intuiție.
La data de 27.11.2020, conform planului de activitate a Direcției Învățământ General, Dubăsari, s-a desfășurat online, pe platforma Google Meet, webinarul cu tinerii specialiști din instituțiile de învățământ general din raion cu genericul: „Perfectarea documentației școlare - parte componentă a succesului profesional”. În cadrul webinarului am prezentat principalele documente ce trebuie să le dețină și să le completeze un cadru didactic, conform Nomenclatorului documentației școlare, aprobat prin ordinul nr. 1087 din 12.11.2019.
Cu părere de rău, sau poate de bine, în zilele noastre profesorul are un alt statut decât îl aveau predecesorii noștri, care când intrau în clasă, cu catalogul în mână, și încă puțin încruntați, noi toți amuțeam, dar și părinții noștri nu aveau atâtea cerințe față de cadrul didactic. Acum însă altfel stau lucrurile, dar totuși cadrele didactice nu trebuie să-și piardă din autoritate, ci trebuie să depună mult efort pentru a face față cerințelor actuale. A proiecta o activitate curriculară, a concepe strategii didactice, teste, itemi relevanți, proiecte, a armoniza domeniul formal de cunoaștere şi învățare cu cel nonformal de modelare a personalității, a cunoaște şi a înțelege natura umană, vârste, dificultăţi de relaționare, de comunicare sunt doar câteva ipostaze parcurse de orice profesor.
Cu toate acestea ne bucură faptul că mai avem tineri care îmbrățișează această nobilă profesie. Să ne trăiți fericiți, dragii noștri!
Svetlana ISAICUL,
Şef Centrul Metodic, Direcţia Învăţământ General  

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Webinar cu tinerii specialişti - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta