Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Vizită de lucru în instituţia preşcolară ,,Garofiţa” raionul Dubăsari La data de 17.03.2017, conform planului de activitate, specialiştii Serviciului de asistenţă psihopedagogică au realizat o vizită de lucru în instituţia preşcolară s. Coşniţa nr. 2. Scopul acestei vizite a fost: acordarea asistenţei metodologică, oferirea suportului metodologic cadrului didactic de sprijin, preşedintelui comisiei multidisciplinare la organizarea şi desfăşurărarea activităţii în centrul de resurse. Specialiştii SAP au realizat o mini şedinţă cu actorii implicaţi în promovarea incliziunii preşcolare, pentru a identifica punctele forte şi slabe ale acestora în instituţia respectivă. Realizarea obiectivelor din învăţământul preşcolar depinde în mare măsură de calităţile şi competenţele cadrului didactic de sprijin prin tot ceea ce întreprinde în activităţile educaţionale. El reprezintă un model pentru copil, un sprijin pentru familie, un factor de cultură în comunitate. Rolul principal al acestuea este de a promova, coordona şi dirija educaţia incluzivă în grădiniţă. Ţinem să accentuăm relaţia de colaborare şi parteneriat formată între instituţia preşcolară şi Serciciul de asistenţă psihopedagogică, promovînd incluziunea la nivel preşcolar în interesul superior al copilului. Tatiana LAZARI, pedagog învăţământ preşcolar Serviciul de asistenţă psihopedagogică |
Lasa un comentariu