Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Seminar informativ - internațional pentru Asociațiile raionale de fotbal În perioada 21 – 23 februarie 2020 conducerea Federației Moldovenești de Fotbal a organizat un seminar informativ, internațional pentru Asociațiile raionale, municipale de fotbal din Republica Moldova în orașul Minsc (Republica Belarus). Raionul Dubăsari a fost reprezentat de către Vicepreședintele raionului pe domeniul social, respectiv președinte al Asociației raionale de Fotbal - dl Sergiu GRIGORIEV și specialistul principal în domeniul tineret și sport – Mihai IAVIȚA, care este și secretar al asociației. În cadrul întrunirii ne-am familiarizat cu diverse aspecte ce țin de activitatea fotbalistică în Belarus și am făcut un schimb de opinii și experiențe privind dezvoltarea fotbalului la nivel regional, precum inițierea unor proiecte comune la nivel local. Federația Moldovenească de Fotbal a fost reprezentată de către președintele Leonid OLEINICENCO, Ruslan BERZOI - vicepreședinte, alți oficiali. Un subiect amplu pus în discuție a fost cel cu privire la funcționarea și activitatea federațiilor regionale din Belarus, colaborarea acestora cu forul fotbalistic național, autoritățile publice locale și centrale, organizarea competițiilor la nivel regional și implementarea proiectelor de dezvoltare a fotbalului. Invitatul special al seminarului a fost Victor SOROCEAN, Ambasador Extraordinar al Republicii Moldova în Republica Belarus, în trecut membru al Comitetului Executiv al FMF. Oficialul a vorbit despre colaborarea bilaterală dintre cele două țări, implementarea unor proiecte, inclusiv fotbalistice, prin intermediul relațiilor diplomatice. „Vreau să salut aceste frumoase inițiative, care sunt organizate de către Federația Moldovenească de Fotbal, pentru acordarea posibilităților pentru noi, acei din regiuni să căpătăm careva cunoștințe și practici ale altor țări în ce privește cultivarea și dezvoltarea fotbalului moldovenesc ” a subliniat președintele Asociației raionale de fotbal dl Sergiu Grigoriev. Mihai IAVIȚA, specialist principal în domeniul tineret și sport |
Lasa un comentariu