Harta site-ului
Ajutor
Şedinţă de totalizare cu șefii Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului
Şedinţă de totalizare cu șefii Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului

La data de 18 decembrie, Şef DÎG a participat la o ședință de totalizare cu șefii Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDI). Prezentă la eveniment, ministrul Monica Babuc a subliniat că scopul principal al acestei reuniuni este de a prezenta totalurile acțiunilor întreprinse în 2018 pentru eficientizarea sistemului național de educație, precum și de a stabili prioritățile pentru anul 2019. Totodată, oficialul a mulțumit reprezentanților OLSDI pentru colaborare, menționând că acest an a fost unul foarte complex pentru sistemul de învățământ, urmare a reformelor demarate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. De asemenea, oficialul a reiterat importanța cooperării dintre autoritatea publică centrală și OLSDI, în vederea îmbunătățirii continue a situației din domeniul educației. În cadrul ședinței, părțile au discutat despre priorităților și inițiativele ministerului, stabilite pentru anul 2018, inclusiv despre modul de implementare a acestora. Astfel, au fost evidențiate principalele acțiunile întreprinse de MECC în vederea eficientizării sistemului educațional, precum: continuarea proceselor de debirocratizarea și raportarea în învățământul general; dezvoltarea Curriculumului național (26 curricula dezvoltate în învățământul primar, 3 curricula reconceptualizate pentru clasele gimnaziale și liceale și 2 curricula elaborate la modulele „Educație digitală” și „Robotică”); achitarea din bugetul de stat a cursurilor de formare continuă (cca 14 mii de beneficiari); organizarea cursurilor de recalificare profesională a 420 de cadre didactice; majorarea indemnizației pentru susținerea cadrelor didactice tinere în primii trei ani de activitate până la 120 mii lei pentru absolvenții programelor de studiu cu profil pedagogic acreditate din instituțiile de învățământ superior și până la 96 mii lei pentru absolvenții programelor de studiu cu profil pedagogic acreditate din instituțiile de învățământ profesional tehnic post-secundar; acordarea compensației financiare anuale în valoare de 2 mii de lei pentru procurarea de suporturi didactice, etc. De asemenea, a fost abordat și subiectul referitor la implementarea noilor prevederi ale Legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, care presupune majorarea substanțială a salariilor, inclusiv ale pedagogii și ale personalul auxiliar din instituțiile de învățământ, începând cu 1 decembrie curent. La finalul reuniunii au fost trasate direcțiile prioritare pentru anul 2019 pe dimensiunile educației timpurii, învățământului primar, gimnazial și liceal, precum și obiectivele strategice de dezvoltare a acestor sectoare.

Larisa BRADUCEAN,
Şef Direcţie Învăţământ General

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Şedinţă de totalizare cu șefii Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta