Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Recomandări esențiale pentru prevenirea răspândirii coronavirusului ![]() Pe parcursul ultimilor zile, în raionul Dubăsari se atestă o creștere a cazurilor de infectare cu virusul COVID-19. În acest sens facem apel către locuitori ca să respecte următoarele reguli esențiale necesare întru evitarea infectării cu coronavirus. Evitarea locurilor aglomerate, respectarea regulilor de igienă, folosirea unor rute alternative de transport, folosirea cardului, folosirea măștilor de protecție și igienizarea corectă a mâinilor sunt câteva dintre regulile recomandate de autorități pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. 1. Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere. 2. Limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile. 3. Evitați atingerea suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane de lift sau de acces 4. Păstrați o distanță semnificativă, de cel puțin 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți. Asigurați-vă, după folosirea transportului în comun, că v-ați igienizat mâinile înainte de a vă atinge fața, nasul sau gura. 5. Folosiți, pe cât posibil, rute sau modalități alternative de transport pentru a evita zonele aglomerate de trafic de persoane. În zonele urbane, pentru distanțe mici, se recomandă folosirea modalităților alternative de deplasare, fie cu bicicleta/trotineta electrică, fie mersul pe jos. 6. Evitați deplasările în țările care se confruntă cu număr mare de cazuri de infectări cu noul coronavirus (COVID-19) și descurajați întoarcerea în țară a persoanelor din zonele de risc, respectiv din țările cu număr mare de cazuri cu noul coronavirus. În cazul în care călătoriți într-o țară expusă infecției cu noul coronavirus există riscul ca la momentul revenirii în țară, în funcție de actualizarea zonelor roșii, să fie necesar să rămâneți în carantină/izolare la domiciliu timp de 14 zile, împreună cu familia. 7. Limitați folosirea bancnotelor și a monedelor, optând pentru plăți cu cardul/telefonul sau plăți on-line. Transmiterea virușilor se realizează într-o pondere semnificativă prin intermediul banilor, cu care ia contact, statistic, un număr foarte mare de persoane. 8. Optați pentru munca de acasă, în măsura în care aveți această posibilitate oferită de angajator. 9. Respectați cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât și pe cei apropiați. Folosiți masca de protecție doar în cazul în care aveți simptome de gripă sau răceală, pentru a-i proteja pe ceilalți. 10. Evitați, cu prioritate, expunerea persoanelor în vârstă (peste 65 de ani) și a celor cu imunitate scăzută/boli asociate către alte persoane cu simptome de gripă sau răceală, în zone aglomerate sau zone cu trafic intens de persoane. 11. Semnalați imediat medicului de familie dacă ați călătorit în zonele afectate de coronavirus (COVID-19), chiar dacă la momentul respectiv NU se aflau pe lista zonelor aflate sub alertă. 12.Rămâneți acasă dacă aveți simptome de gripă sau răceală (tuse, febră, dificultăți în respirație) și sunați medicul de familie pentru a solicita sfaturi. 13.Dacă vă aflați în autoizolare la domiciliu respectați cu strictețe recomandările autorităților, NU părăsiți sub nicio formă domiciliul pe perioada celor 14 zile, NU primiți vizitatori și NU intrați în contact apropiat cu eventualele persoane care vă furnizează alimente sau produse. Marina LUPAȘCO, programator |
Lasa un comentariu