Harta site-ului
Ajutor
Proiecte implementate de către Biroul politici de Reintegrare în instituţiile de învăţământ general din raion
Proiecte implementate de către Biroul politici de Reintegrare în instituţiile de învăţământ general din raion

Educația reprezintă un pilon central în dezvoltarea personalității și investirea cea mai reușită pentru o societate sănătoasă, dezvoltată, democrată și sigură, o reprezintă investiția în copii şi elevi. Astfel de investiții sunt realizate de către Biroul de Reintegrare al Republicii Moldova prin implementarea de proiecte în instituțiile de învățământ atât din zona de securitate cât şi din partea dreaptă a râului Nistru. Astfel, s-au implementat proiecte în următoarele instituţii de învăţământ:  
1. „Extinderea sistemului de încălzire la blocul II” din Instituţia de Educaţie Timpurie „Garofiţa” s. Cocieri în sumă de  400,000 lei (Programul PARŢ), însă lucrările încep astăzi;
2. „Termoizolarea clădirii. Schimbarea acoperişului cantinei” din Instituţia de Educaţie Timpurie „Domniţa” s. Marcăuţi în sumă de 370,000 lei şi care la moment se află în proces de lucru;
3. „Reţeaua electrică din blocul B” din Gimnaziul „Ştefan cel Mare” Molovata în sumă de 800,000 lei. Această modernizare era necesară pentru a asigura condiții adecvate și sigure pentru elevii și personalul din instituţie. Datorită sprijinului financiar, vom reuși să îmbunătățim infrastructura școlii, care ne va permite să oferim un mediu mai sigur și mai eficient pentru desfășurarea procesului educațional. Gestul dumneavoastră ne-a oferit nu doar resursele necesare, ci și încrederea că ne putem baza pe susținerea autorităților pentru a îmbunătăți continuu condițiile de învățământ. Este o dovadă clară că preocuparea pentru educație rămâne o prioritate, iar comunitățile locale pot beneficia de sprijinul necesar pentru a avansa; 
4. „Reabilitarea blocului sanitar” din Instituţia de Educaţie Timpurie „Lăstăraş” Molovata Nouă, s. Molovata Nouă în suma de 125,000 lei. Lucrările sunt pe ultima sută de metri, iar contribuția realizată va oferi ani în șir copiilor din localitate o educație de calitate în condiții optime de dezvoltare pentru aceștia;
5. „Reparaţia capitală a sălii sportive” din Gimnaziul Ustia în sumă de 800,000 lei şi care la moment se află în proces de lucru.
Directorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi din instituţiile de educaţie timpurie, autorităţile publice locale sunt recunoscători Guvernului Republicii Moldova, Biroului de Reintegrare pentru susținerea oferită, atitudinea și implicarea în dezvoltarea frumoasă și rămân încrezători că vor continua să colaboreze pentru a crea cele mai bune condiții de studii pentru copiii şi elevii din instituţiile de învăţământ din raion.   
Dumitru BOLGARI, specialist superior, Direcţia Educaţie

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Proiecte implementate de către Biroul politici de Reintegrare în instituţiile de învăţământ general din raion - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta