Prezentarea oportunităţilor şi instrumentelor pentru dezvoltarea afacerilor
Peste 25 de locuitori (antreprenorii locali, antreprenorii potenţiali, precum şi tinerii cu ambiţii de antreprenoriat) din raionul Dubăsari au participat marţi, 14 martie curent, la a doua sesiune de informare privitor la oportunităţile şi instrumentele de dezvoltare a unei afaceri şi suportul acordat de către Guvernul R.Moldova şi partenerii de dezvoltare în acest sens. Seminarul a fost dasfăşurat în incinta Incubatorului de afaceri s. Coşniţa.
Au fost invitați reprezentanți ai Organizației pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (ODIMM), care au prezentat programele de suport ale antreprenoriatului, precum şi programele IFAD şi AIPA.
Expertul ODIMM a menționat că, antreprenorii sau persoanele care doresc să-şi întemeieze o afacere pot beneficia de suport informațional, instruiri, granturi si suport financiar pentru afacerile lor în cadrul programelor Gestiunea eficientă a afacerii (GEA), care își propune sporirea nivelului de cunoştinţe a agenţilor economici pentru desfăşurarea unei activităţi economice eficiente, Programului național de abilitare economică a tinerilor (PNAET), în cadrul căruia sunt instruiți tinerii care doresc să-și dezvolte abilitățile antreprenoriale, Programul de atragere a remitențelor în economie „PARE 1+1”, Fondul de garantare a creditelor (FGC). Un accent vădit s-a acordat şi Proiectului „Femei în afaceri”, care a demarat la începutul acestui an. Pentru antreprenorii din domeniul agriculturii au fost prezentate programele IFAD şi AIPA.
Aducem sincere mulţumiri organizatorilor şi participanţilor seminarului, pentru atmosfera lucrativă creată şi abordarea problemelor cu care se confruntă mediul de afaceri din raionul Dubăsari.
Doritorii de a se informa despre programele de suport în antreprenoriat pot accesa:
www.odimm.md , www.ifad.md , www.aipa.gov.md .
Eugenia REBEJA, administrator Incubatorul de Afaceri raionul Dubăsari
Lasa un comentariu