Harta site-ului
Ajutor
Președintele raionului dl Grigore FILIPOV a convocat ședință de lucru în teritoriul satului Cocieri
Președintele raionului dl Grigore FILIPOV a convocat ședință de lucru în teritoriul satului Cocieri

Președintele raionului Dubăsari dl Grigore FILIPOV, împreună cu vicepreședintele raionului dl Dmitri POPA, şefa Secției construcției, gospodărie comunală și dezvoltarea teritoriului dna Eudochia NICOLAEV și dl Valeriu SANDUL, specialist în subdiviziunea dată, au efectuat o vizită de lucru în teritoriul satului Cocieri. Scopul vizitei date a fost examinarea porțiunilor de drumuri publice locale de interes raional ce urmează a fi reparate, întru executarea Deciziei Consiliului raional ”Cu privire la aprobarea Programului raional de reparație și întreținere a drumurilor locale de interes raional pentru anul 2021”.
Totodată, la această întrunire au participat consilieri raionali, primarul satului Cocieri dna Raisa SPINOVSCHI și consilieri din cadrul consiliului comunal Cocieri.
În cadrul vizitei date, s-au discutat măsurile și primi pași care urmează de a fi întreprinși, a fost accentuat necesitatea începerii procesului de achiziție și procedurii de licitație. De asemenea au fost stabilite primele lucrări ce vor fi executate, unde președintele raionului a menționat că, toate aceste lucrări vor fi executate cu finanțare din Fondul rutier, respectându-se legislația în vigoare.


 
Tatiana GHERB,
Specialist principal

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Președintele raionului dl Grigore FILIPOV a convocat ședință de lucru în teritoriul satului Cocieri - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta