Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Pe teritoriul raionului Dubăsari, urmează a fi deschise 6 secții de votare pentru locuitorii din regiunea transnistreană Pe teritoriul raionului Dubăsari, urmează a fi deschise 6 secții de votare pentru locuitorii din regiunea transnistreană ce dețin acte de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova și au drept de vot, pentru a-și putea exercita dreptul la vot pe 20 octombrie, când în Republica Moldova va fi ales președintele țării și va fi organizat referendumul constituțional. În acest sens Comisia Electoral Centrală a aprobat Hotărârea nr 2867 din 14 septembrie 2024, cu privire la organizarea secțiilor de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului pentru referendumul constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din data de 20 octombrie 2024, prin care în 21 de localități din perimetrul Zonei de Securitate, precum și în municipiul Chișinău, vor fi deschise 30 de secții de votare pentru locuitorii din regiunea transnistreană ce dețin acte de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova și au drept de vot. Pe teritoriul raionului Dubăsari vor fi deschise secții de votare în com. Cocieri-2, și câte 1 secție în com. Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă și Ustia. În acest sens menționăm că, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot, domiciliați în localitățile din stânga Nistrului, în raza circumscripției electorale municipale Bender, în comuna Chițcani, satele Cremenciug și Gîsca din raionul Căușeni, aflate provizoriu în afara controlului constituțional, își vor exercita dreptul de vot la oricare dintre secțiile de votare ce vor fi deschise în raioanele Anenii Noi – 8, Căușeni – 6, Dubăsari – 6, Florești – 3, Rezina – 3, Mun. Chișinău – 2, Criuleni – 1, Ștefan Vodă – 1. Funcționarea căilor de acces pentru alegătorii din regiunea transnistreană spre secțiile de votare urmează a fi precizate în coordonare cu autoritățile administrației publice locale, menționează într-un comunicat Biroul Politici de Reintegrare. La constituirea secțiilor de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului s-au luat în considerare datele din Registrul de stat al alegătorilor raportate la dinamica participării alegătorilor din localitățile din stânga Nistrului la ultimele 3 scrutine și, complementar, informațiile sau propunerile entităților responsabile de realizarea politicii de reintegrare și securitate, care, la elaborarea propunerilor menționate, vor ține cont de: - organizarea administrativ-teritorială; - specificul căilor de acces și comunicare; - asigurarea accesului alegătorilor la procesul de vot desfășurat în secțiile de votare distincte; - particularitățile ce vizează asigurarea aspectelor de securitate și ordine publică; - proximitatea secțiilor de votare care au fost constituite la alegerile anterioare, în raza acelorași localități aflate sub jurisdicția constituțională a autorităților administrației publice centrale. Marina LUPAȘCO, specialist superior |
Lasa un comentariu