Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Nu – traficului de fiinţe umane Astăzi, în raion, s-a dat start Campaniei naţionale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de fiinţe umane – 14 – 20 octombrie 2018”. Scopul acestei Campanii este prevenirea şi combaterea TFU, sensibilizarea şi informarea societăţii despre riscurile şi consecinţele acestui fenomen, informarea despre realizările înregistrate, impedimentele în procesul de implementare a politicilor antitrafic. În conformitate cu planul de activităţi, ţinând cont şi de recomandările Comitetului naţional pentru combaterea TFU, la şedinţa Comisiei raionale pentru combaterea TFU din 28 august 2018, a fost elaborat şi aprobat un plan de acţiuni, care se vor desfăşura în raion în această perioadă, de comun acord cu apl I, instituţiile de învăţământ, cultură, poliție, AOFM, societatea civilă. Acţiunile preconizate presupun: mese rotunde pentru specialiştii cu competenţă în domeniu, ateliere de lucru cu membrii echipelor multidisciplinare, discuţii cu referire la prevenirea fenomenului TFU şi riscurile migraţiei ilegale. De asemenea, în cadrul instituţiilor de învăţământ, biblioteci vor fi organizate activităţi informaţionale „Fii informat!” TFU – prevenire şi combatere”, seminare instructive, expoziţii de desen cu tematica „Prevenirea şi combaterea TFU şi a violenţei în familie”, „Orientarea profesională întru evitarea riscului de trafic” ş.a. De menţionat, este că în raion, în ultimii 3 ani, n-au fost înregistrate cazuri de TFU. Acest flagel va fi combătut dacă nu vom fi indiferenţi şi vom lupta în comun cu el. Un raport privind desfăşurarea în raion a Campaniei „Săptămâna de luptă împotriva TFU” va fi examinat în cadrul şedinţei Comisiei raionale, fapt despre care vă vom informa. Maria JIMBEI, Vicepreședintele raionului, președintele Comisiei raionale pentru combaterea TFU |
Lasa un comentariu