Harta site-ului
Ajutor
Noi restricții legate de pandemia COVID-19 aprobate de Comisia raională extraordinară de sănătate publică
Noi restricții legate de pandemia COVID-19 aprobate de Comisia raională extraordinară de sănătate publică

În data de 16 august, în urma analizei situației epidemiologice la infecția COVID-19 și a factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul Republicii Moldova la data de 13.08.2021, realizată de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Comisia raională extraordinară de sănătate publică, a emis o nouă Hotărâre nr. 33 potrivit căreia se instituie stare de alertă la nivel național și raional  de cod portocaliu, începând cu 13 august 2021.
În contextul necesității menținerii condițiilor socio-economice necesare desfășurării activităților specifice economiei naționale, concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat pentru urgențele de sănătate publică, în temeiul art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, și a planului național de imunizare anti-COVID-19, urmare a analizei evoluţiei situaţiei epidemiologice și a datelor de acoperire vaccinală în plan național și internațional, Comisia Raională Extraordinară de Sănătate Publică se menţin măsurile de prevenire şi control al infecţiei SARS-CoV-2, aplicabile la nivel naţional. Printre restricțiile aprobate sunt: Purtarea obligatorie a măștilor de protecție în toate spațiile publice închise, inclusiv în transportul public, precum și în spatiile deschise unde nu este posibilă respectarea distanței fizice de cel puțin 1 metru. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul; În vederea evitării aglomerării transportului public, se recomandă organizarea programului de lucru de către , angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.
Totodată, se instituie măsuri de prevenire şi control a infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova. Astfel, traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova se permite fără restricții în cazul în care persoana va prezenta certificatul de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 cu schema completă de vaccinare. Va  prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore înaintea îmbarcării, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport proprii. Un alt act permisiv de trecere a frontierei este prezentarea concluziei medicale confirmative în cazul persoanelor care au suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19. În cazul în care persoanele nu prezintă condițiile stipulate mai sus vor fi obligate să respecte regimul de autoizolare cu o durată de 14 zile. Acest regim poate fi întrerupt după a 7-a zi dacă efectuează un test PCR COVID-19 sau un test rapid de diagnostic Ag SARS-CoV-2, iar rezultatul acestuia este negativ prin act confirmat.
Comform prezentei Hotărâri, se permite accesul în instituțiile de alimentație publică în spații închise, teatre, muzee, cinematografe, biblioteci, zone de agreement, festivități, evenimente în masă, centre sportive și bazine sportive cu participarea vizitatorilor / spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 250 persoane într-un spațiu închis cu respectarea strictă a normelor de protecție sanitară.
Se permite organizarea evenimentelor publice în spații deschise cu condiția purtării măștilor de protecție în cazul în care distanța fizică de mai mult de 1 metru nu poate fi asigurată. Masca de protecție trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.
IMSP CS Dubăsari vor asigura: evaluarea gradului de pregătire şi a capacităţii de răspuns a instituțiilor și serviciilor medico-sanitare în cazul unei eventuale agravări a situației epidemiologice prin COVID-19; accelerarea creșterii acoperii vaccinale împotriva COVID-19; organizarea și implementarea serviciilor diversificate de imunizare, a punctelor de vaccinare mobile în cadrul instituțiilor publice și agenților economici, indiferent de forma juridică de organizare; organizarea activității centrelor de vaccinare din cadrul instituțiilor medico-sanitare în zilele de odihnă conform programului prestabilit; monitorizarea activă a persoanelor aflate în tratament la domiciliu, cu identificarea persoanelor solitare și asigurarea accesului lor gratuit la medicamente.
Organele de Drept vor asigura: intensificarea controlului respectării măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19, conform prevederilor hotărârilor Comisiei Raionale Extraordinare de Sănătate Publică, în spațiile publice închise și deschise, transportul public, piețele agricole, centrele comerciale, zonele de agrement etc.; suport în monitorizarea activă a persoanelor plasate în autoizolare, în tratament la domiciliu și a contacților; implicarea activă a efectivului în implementarea campaniei de vaccinare; acoperirea vaccinală de cel puțin 70% a personalului din subordine.
Conducătorii instituţiilor, întreprinderilor, organizaţiilor, agenţiilor şi instituţiilor din subordine, indiferent de forma de proprietate, vor asigura un mediu sigur de activitate la locul de muncă, precum şi facilitarea şi încurajarea activă a personalului din subordine pentru vaccinarea împotriva COVID-19, ca unica măsură de sănătate publică pentru prevenirea şi controlul infecţiei, în scopul atingerii a unei rate de vaccinare în rândul angajaţilor de minimum 70%.
Comisa raională extraordinară de sănătate publică va dispune facilitarea organizării procesului de vaccinare împotriva COVID- 19 și se vor convoca cel puțin o dată la 2 săptămâni pentru a discuta rezultatele și provocările procesului de vaccinare, cu identificarea și implementarea acțiunilor necesare, stabilind ca obiectiv o acoperire vaccinală de 70% a populației eligibile.
Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi drept temei pentru aplicarea măsurilor de răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor fizice și juridice.
Hotărârea poate fi vizualizată accesând următorul link:

Hot. nr33 din 16 august 2021
Marina LUPAȘCO, programator

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Noi restricții legate de pandemia COVID-19 aprobate de Comisia raională extraordinară de sănătate publică - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta