Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Fenomenul de conducere sub influența alcoolului este o problemă majoră în R. Moldova, dar implicarea acestui program probațional contribuie la reducerea problemei.
Alcoolul în serios afectează capacitatea de conducere. Conducătorul în stare de ebrietate prezintă pericol mai mare, decât în cazurile în care acesta este bolnav sau se află într-o stare Începând cu data de 20 iulie, profitul net al companiilor va fi plătit asociaților exclusiv prin transfer bancar. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale, cu scopul de a transparentiza resursele financiare distribuite persoanelor fizice și a reduce volumul de numerar utilizat în scopuri Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că în data de 13 iulie 2023, a fost publicat în Monitorul Oficial, Hotărârea Guvernului nr. 466 din 05.07.2023 cu privire la acordarea subvențiilor complementare pentru acciza la motorină din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.
Astfel, de astăzi, 14 iulie În urma demersului, Nr. 324 din 18 iulie 2023, parvenit din partea Agenției Servicii Publice a Republicii Moldova, Departamentul acte de identitate, cetățenie și evidență a persoanelor, Serviciul eliberare a actelor de identitate Coșnița, în conformitate cu articolul 39 al Legii cetățeniei RM, Nr 1024-XIV din 02.06.2000, cu privire la Serviciul prevenție al Secției Situații Excepționale Dubăsari desfășoară zilnic campania de prevenire a înecurilor. Salvatorii distribuie pliante informative și comunică cu cetățenii despre riscurile în cazul nerespectării regulilor de comportament pe apă.
Oamenii sunt rugați să evite scăldatul în bazinele acvatice nedotate cu stații de salvare, iar maturii sunt îndemnați să-și Stimați omagiați,
Colegi, prieteni, angajați ai Consiliului raional Dubăsari!
Cu ocazia zilelor dumneavoastră de naștere, vă aduc cele mai sincere urări de bine, dorindu-vă sănătate, bunăstare, prosperitate și liniște sufletească!
Fie ca această zi să vă fie presarată cu zâmbete și înfrumusețată de oameni dragi sufletului! Fie ca toate gândurile bune să devina Pe parcursul zilelor 10-14 iulie 2023, Inspecția pentru Protecția Mediului Dubăsari, a efectuat acțiuni în vederea contracarării braconajului cinegetic și piscicol, tăierilor ilegale de copaci și comercializarea masei lemnoase obținute în raza administrativă a raionului Dubăsari.
În rezultatul inspectărilor, au fost verificate mai multe persoane ce practică pescuitul de amatori sportiv și Prin prezenta, Direcția Teritorială pentru Siguranța Alimentelor Chișinău/ Ialoveni/ Strășeni/ Criuleni/ Dubăsari (DTSA), Va înștiințează că în unele raioane din nordul Republicii Moldova, s-a semnalat, zilele acestea, prezenţa Lăcustei Caliiptamus Italicus.
Lăcusta italiană Corpul unui adult este de dimensiuni medii: mascul - 14-28 mm și femela - 21-41 mm lungime. Elitre În baza circularei Ministerului agriculturii și industriei alimentare al Republicii Moldova, și a sesizării despre invadarea mai multor terenuri agricole din raionul Singerei cu o specie de lacusta, Secția agricultură și cadastru, Consiliul raional Dubăsari vine cu un mesaj de informare a producătorilor agricoli, în scop de monitoring a culturilor Stimați colegi, dragi prieteni!
Cu prilejul zilelor dumneavoastră de naștere, vă aduc sincere urări de bine, dorindu-vă sănătate, bunăstare, prosperitate și liniște sufletească.
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea și dragostea să vă însoțească pretutindeni, iar fericirea și succesul să vă ofere forța de viață necesară pentru a realiza cele mai mărețe |