Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
La 18 noiembrie 2016, în contextul marcării “Zilei Europene pentru protecţia copiilor împotriva exploatării şi abuzului sexual”, angajații Inspectoratului de Poliție Dubăsari, au organizat o acțiune de informare și sensibilizare pentru elevii din instituțiile de învățămînt din satele Ustia și Holercani
Astfel, în cadrul activității informative au fost puse în discuție Grija faţă de pacient şi confortul acestuia sunt extrem de importante pentru medicii din cadrul ÎM „Centrul Stomatologic Dubăsari”, inclusiv fiind pus accentul pe educarea pacienţilor în prevenirea şi tratarea tuturor afecţiunilor stomatologice.
Locuitorii din raionul Dubăsari deja pot beneficia de noi servicii medicale stomatologice de calitate superioară datorită noului aparat A fost lansat cel de-al cincilea apel al Programului de granturi post-investiţionale “Managementul durabil al terenurilor” în cadrul proiectului MAC-P. În legătură cu acest eveniment pe data de 17.11.2016, Direcţia agricultură şi cadastru (şef dl. S. Guvir) în comun cu consultanţii Proiectului au organizat şi au petrecut o sesiune de Anual pe 14 noiembrie este marcată Ziua mondiala a Diabetului, lansată în 2016 cu tema „ Afectarea ochilor în diabet”
În cadrul realizării activităţilor de informare şi sensibilizare a populaţiei privind diabetul, la 14 noiembrie 2016 , în incinta casei raionale de cultură din s.Coşniţa a avut Pentru a găsi răspunsuri la delemele cu care se confruntă cadrele didactice în proiectarea activităţilor pe centre, cerinţele psihopedagogice faţă de elaborarea, selectarea şi adaptarea materialelor didactice, la data de 09 noiembrie 2016 în incinta grădiniţei-creşă „Scufiţa roşie” s. Doroţcaia s-a desfăşurat seminarul teoretico-practic raional cu tema: „Stimularea gîndirei critice şi Prin prezenta, Direcţia Raională pentru Siguranţa Alimentelor, Vă atenţionează că, în perioada 14-20 noiembrie 2016, Organizaţia mondială a sănătaţii (WHO), Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE) şi Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), Ministerul Sănătaţii al R.Moldova şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor organizează si desfăşoară în premieră Săptămâna Mondială de „ Dacă copiii ar creşte mai departe aşa cum arată la început, am avea numai genii”
( J.W.Goethe”
Marţi, 15 noiembrie 2016, conform planului de activitate al Serviciului de Asistenţă Psihopedagogică a fost organizat în incinta LT „ Vlad Ioviţă” Cocieri seminarul teoretico- practic cu psihologii şcolari din instituţiile preuniversitare la În temeiul Dispoziţiei Preşedintelui Nr. 173-n din 15 noiembrie 2016 „Cu privire la convocarea şedinţei ordinare a Consiliului raional”, pe data de 25 noiembrie 2016, ora 1400, în sala mică de şedinţe a Î.M.”Centrul raional de odihnă pentru copii şi tineret „Prietenia””, cu următoarea ordine de zi:
1. Cu privire la Conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 78 din 12.02.2010 ,,Privind stabilirea zilei de audienţă şi de întîlnire a membrilor Guvernului şi a conducătorilor autorităţilor administrative centrale cu cetăţenii”, la data de 15 noiembrie 2016,ora 10.00, sala mare de şedinţe a Consiliului raional, cu o vizită de lucru în raionul Dubăsari se O satisfacţie la maximum au primit copilaşii grupelor pregătitoare din grădiniţele–creşe “Andrieş” şi “Viorica” din satele Ustia, respectiv Pîrîta datorită acţiunii de voluntariat a reprezentanţilor Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, în colaborare cu "Special Olympics Moldova" şi Asociaţia Raională de Fotbal Dubăsari. Scopul acestei acţiuni este promovarea modului sănătos de viață |