Harta site-ului
Ajutor
Proiectul medical ,,Cu grijă pentru sănătate” în satul Coșnița
Luni,  12  noiembrie   2018,  ora 9.30, doamna  Nina  Țurcan, președintele  Organizației  Naționale  a Persoanelor  în  Etate, însoțită  de  endocrinologul  Zinaida  Alexa, cardiologul  Nadejda  Sapojnic, oftalmolog  Șaptefrați  Iuliana și  neurologul Enachi  Marcela, medici  de  talie  republicană ,  s-au deplasat în satul  Coșnița, raionul Dubăsari, unde  a  derulat  proiectul  medical-social  ,,Cu  grijă 
Vizite: 2025
Data: 2018-11-15
autor: Aparatul Președintelui raionului
Dialog despre coeziunea socială
La invitaţia Organizaţiei UN WOMEN şi Asociaţiei „Institutim Virtutes Civilis” dna M. Jimbei, vicepreşedintele r-nului Dubăsari, a participat în cadrul unei Conferinţe naţionale „Dialog despre coeziunea socială”, care a avut loc la Chişinău pe data de 14 noiembrie 2018. Aceasta a avut ca scop consolidarea cunoştinţelor şi capacităţilor tinerilor şi a
Vizite: 1519
Data: 2018-11-15
autor: Aparatul Președintelui raionului
Raionul Dubăsari devine tot mai atractiv pentru implementarea proiectelor investiționale cu suportul țărilor europene
Raionul Dubăsari are șansa de a realiza un proiect de parteneriat cu o organizație specializată în domeniul eficienței energetice din Republica Slovacă. Președintele raionului Dubăsari, dl Grigore POLICINSCHI, a primit în audiență la data de 14 noiembrie un grup de specialiști în domeniul energiei regenerabile din cadrul Companiei ”EMO” din Slovacia, însoțiți de
Vizite: 1513
Data: 2018-11-15
autor: Aparatul Președintelui raionului
Activitatea sistemului de irigare din platoul Holercani
Miercuri 14 noiembrie 2018, la ora 1000, în incinta primăriei satului Ustia, la propunerea  agenţilor economici, de către Direcţia agricultură şi cadastru Dubăsari de comun cu Direcţia agricultură şi servicii funciare Criuleni, a fost convocată o şedinţă de lucru referitor la activitatea sistemului de irigare din platoul Holercani, unde au
Vizite: 1747
Data: 2018-11-14
autor: Secția Agricultură şi Cadastru
Proiectul „Termoizolarea Faţadei şi schimbarea tâmplăriei” la Gimnaziul Oxentea - finalizat cu succes
În perioada 2016-2018, la Gimnaziul Oxentea, r-nul Dubăsari au fost efectuate lucrări de termoizolare a fațadelor, schimbare a tâmplăriei şi reparaţia acoperişului şarpant. Specialiștii din cadrul Direcției construcții, gospodărie comunală şi dezvoltarea teritoriului, Direcției învățământ general din cadrul Consiliului raional Dubăsari, au mers în teritoriu, pe data de 13 noiembrie
Vizite: 1496
Data: 2018-11-14
autor: Secția construcții,gospodărie comunală și dezvoltarea teritoriului
Consemnarea Zilei Mondiale a Nevăzătorilor
Cu ocazia Zilei Mondiale a Nevăzătorilor, Organizația Teritorială Dubăsari a AO ,,Asociația Nevăzătorilor din Moldova” a organizat, marți 13 noiembrie 2018, în s. Coșnița, două acțiuni de marcare a evenimentului: desfășurarea conferinței cu darea de seamă a biroului pe perioada anului 2018 și masa de binefacere pentru 45 persoane cu
Vizite: 1961
Data: 2018-11-14
autor: Aparatul Președintelui raionului
Notă informativă privind măsurile de conștientizare a rezistenței la antibiotice
Prin prezenta, Direcţia Raională pentru Siguranţa Alimentelor (DRSA), Vă atenţionează că în perioada 12-18 noiembrie 2018, Organizaţia mondială a sănătăţii (WHO), Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE) şi Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), Ministerul Sănătății al R. Moldova și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor organizează și
Vizite: 1774
Data: 2018-11-14
autor: Aparatul Președintelui raionului
14 Noiembrie 2018 - Testări gratuite de glicemie pentru toți doritorii cu ocazia Zilei Mondiale a diabetului zaharat
În fiecare an, la data de 14 noiembrie este marcată „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului Zaharat”.  În contextul acestei zile, Centrul de Sănătate Dubăsari organizează la data 14 noiembrie 2018, un screening gratuit la diabetul zaharat pentru toți doritorii. Procedura se va desfășura între orele 9:00 – 16.00.    Tuturor celor
Vizite: 1659
Data: 2018-11-13
autor: IMPS Centrul de Sanatate Dubasari
Instruirea introductiv-generală în domeniul securității și sănătății în muncă
Conform programului de activitate a Direcție juridice și resurse umane la data de 13 noiembrie a fost organizată instruirea introductiv general și la locul de muncă în domeniul securității și sănătății în muncă pentru angajații din cadrul Serviciul salvatori și pompieri din subordinea Consiliului raional. La instruirea dată a fost
Vizite: 1811
Data: 2018-11-13
autor: Secția juridică și resurse umane
Deconectări programate ale energiei electrice în platoul Cocieri
S.A. „RED-Nord” anunță pentru perioada 19-23.11.2018, deconectări programate ale energiei electrice. În legătură cu executarea lucrărilor de mentenanţă în reţelele de distribuţiedin platoul Cocieri raionul Dubăsari, se va întrerupe energia electrică: 19 noiembrie 2018: s. Molovata Nouă (parţial) – 10:00-16:00. 20 noiembrie 2018: s. Cocieri (parţial) – 10:00-16:00. 21 noiembrie 2018: s. Molovata Nouă
Vizite: 1847
Data: 2018-11-13
autor: Aparatul Președintelui raionului
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  consiliudubasari@gmail.com
              consiliul.raional-dubasari@apl.gov.md 

Consiliul Raional Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета

descmeta

descmeta