Harta site-ului
Ajutor
Felicitări cu ocazia aniversării zilei de naștere!!!
Stimate dle Veaceslav ȚANGA, șef Serviciul de intervenție și protecție civilă, cu ocazia zilei dumneavoastră de naștere, anivesată ieri 4 mai, vă transmitem cele mai sincere urări de sănătate, împliniri personale și profesionale, precum și puterea de a conduce cu aceeași hotărâre și echilibru misiunile importante pe care le coordonați. Vă mulțumim
Vizite: 922
Data: 2025-05-05
autor: Aparatul Președintelui raionului
Coșnița a devenit campioana turneului comemorativ la mini-fotbal, în numele lui „Boris Dovgani”
Sâmbătă și duminică (3-4 mai), terenul de fotbal Coșnița, din preajma taberei de odihnă, a fost gazda unui eveniment cu totul special – Turneul comemorativ la mini-fotbal, în numele lui „Boris Dovgani”. Cea de-a XXV-a ediție a reunit 19 echipe formate din prieteni, colegi și băștinași, care la inițiativa dlui Vladimir
Vizite: 850
Data: 2025-05-05
autor: Aparatul Președintelui raionului
Invităm amatorii de fotbal la un meci spectaculos la Turneul comemorativ la mini-fotbal, în numele lui „Boris Dovgani”, ediţia XXV
Anual, în raionul Dubăsari, la inițiativa dlui Vladimir DIORDIȚA, este organizat și petrecut Turneul comemorativ la mini-fotbal, în numele lui „Boris Dovgani”,  eroul, care a luptat cu dăruire de sine și curaj în conflictul armat de pe Nistru din primăvara-vara anului 1992. Turneul, ajuns la cea de-a XXV-a ediție, are un
Vizite: 1587
Data: 2025-05-02
autor: Aparatul Președintelui raionului
Mesaj de Ziua Internaţională a Solidarităţii Oamenilor Muncii
Stimaţi locuitori ai raionului Dubăsari! Cu ocazia Zilei Internaționale a Solidarităţii Oamenilor Muncii pe care o marcăm anual la data de 1 mai, primiți cele mai călduroase și sincere felicitări. Celebrată în majoritatea țărilor lumii, această zi constituie un prilej deosebit de a solidariza prietenia, munca și aportul fiecărui cetățean adus prin muncă
Vizite: 988
Data: 2025-04-30
autor: Aparatul Președintelui raionului
Onoare tricolorului, onoare valorilor umane și identității naționale
Pe 27 aprilie, cu toții sărbătorim Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova – Tricolorul – simbolul național al țării noastre, care în 1990 a fost desemnat oficial Drapel de Stat al Republicii Moldova de către deputații primului Legislativ. Roșu, galben și albastru – culori care vorbesc despre cerul liber, bogăția
Vizite: 1274
Data: 2025-04-25
autor: Aparatul Președintelui raionului
Președintele raionului vă urează Paște luminat!!!
Dragi locuitori ai raionului Dubăsari, Sfintele Sărbători de Paști aduc în casele și inimile noastre taina Învierii – un prilej de lumină, speranță și renaștere spirituală. Vă doresc ca lumina Învierii Domnului să vă pătrundă adânc în suflet, să vă aducă pace, echilibru și puterea de a merge înainte cu credință și
Vizite: 1631
Data: 2025-04-18
autor: Aparatul Președintelui raionului
Consiliul raional Dubăsari consolidează parteneriatele cu administrațiile publice din România
În perioada 13–15 aprilie 2025, o delegație a Consiliului raional Dubăsari, formată din președintele raionului, dl Sergiu Grigoriev, și vicepreședintele Alexandru Reul, a efectuat o vizită de lucru în România. Scopul deplasării a fost participarea la reuniunea Euroregiunii Siret–Prut–Nistru și consolidarea relațiilor de colaborării cu Consiliul Județean Buzău. La data de
Vizite: 1744
Data: 2025-04-16
autor: Aparatul Președintelui raionului
Târgul Producătorilor Locali un eveniment de susținere și promovare a economiei locale
Stimați locuitori și oaspeți ai raionului Dubăsari, Consiliul Raional Dubăsari are deosebita plăcere de a vă invita la Târgul Producătorilor Locali, un eveniment dedicat gusturilor autentice, tradițiilor și meșteșugurilor din regiunea noastră! Iată că suntem în preajma sfintelor sărbători Pascale, de aceea Consiliul raional Dubăsari, Serviciul investițional a decis să organizeze
Vizite: 2628
Data: 2025-04-11
autor: Aparatul Președintelui raionului
Sincere felicitări astăzi îi adresăm dlui Petru NIRCA!!!
Stimate domnule Petru NIRCA, consilier raional, cu ocazia zilei Dumneavoastră de naștere, vă adresăm cele mai sincere felicitări și urări de bine! Vă dorim multă sănătate, realizări frumoase atât în plan profesional, cât și personal, putere de muncă și înțelepciune în toate deciziile pe care le luați în slujba și interesul
Vizite: 1459
Data: 2025-04-09
autor: Aparatul Președintelui raionului
Conducerea raionului a salutat prezența oficialilor Republicii Cehe în raionul Dubăsari
Satul Doroțcaia, raionul Dubăsari, face un pas important spre îmbunătățirea calității vieții prin lansarea unui proiect de reparație capitală a Centrului Medico-Social „Hippocrates” din localitate. Inițiativa este susținută de Asociația Obștească „HOMECARE” și cu sprijinul Departamentului pentru Cooperare în Dezvoltare și Asistență Umanitară, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe. Clădirea centrului,
Vizite: 2102
Data: 2025-04-08
autor: Aparatul Președintelui raionului
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  consiliudubasari@gmail.com
              consiliul.raional-dubasari@apl.gov.md 

Consiliul Raional Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета

descmeta

descmeta