Liceul teoretic Doroțcaia va fi condus în continuare de către Dna Viorica Bacioi

La data de 19 aprilie 2017, ora 09.00, în sala mică de ședințe a Consiliului raional Dubăsari, s-a desfășurat ultima etapă a concursului pentru ocuparea funcției de director al Liceului teoretic Doroțcaia. La etapa respectivă a concursului fost admis dosarul dnei Bacioi Viorica, locuitoare a s. Doroțcaia.
Conform rezultatelor obținute la evaluarea cunoștințelor profesionale și managerial (testul), evaluarea curriculum vitae, prezentării proiectului Planului de dezvoltare a instituției pentru 5 ani, interviului, în cadrul căruia candidatul a avut posibilitatea de a-și demonstra cunoștințele, competențele și abilitățile profesionale necesare pentru exercitarea sarcinilor și atribuțiilor de serviciu, dna Bacioi Viorica a fost desemnată câștigătoare a concursului.
Atât Dna Maria Jimbei, președintele Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director, cât și membrii acesteia, au felicitat câștigătoarea concursului, dorindu-i implicare activă și devotament profesional, pentru obținerea celor mai bune rezultate în domeniul educației în următorii ani de activitate.
În conformitate cu prevederile legislației în vigoare, dna Bacioi Viorica urmează să fie numită în funcție, începând cu data de 26 aprilie 2017, pe o perioadă de 5 ani.
Irina CIBUC,
șef interimar Direcție juridică și resurse umane
Secția juridică și resurse umane
Lasa un comentariu