Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
La Ustia a fost petrecut concertul festiv dedicat sărbătorilor de iarnă Fiecare dintre noi așteaptă Revelionul. Un moment dedicat începuturilor, veseliei, optimismului, echilibrului și speranței de mai bine.
La data de 30 decembrie, locuitorii satului Ustia au avut parte de un concert organizat în incinta Casei de Cultură unde au savurat ultimile clipe ale anului 2017 într-o atmosferă caldă, veselă și prietenoasă. La sărbătoare nu au lipsit nici oaspeții mult asteptați, Moș Crăciun și Alba ca Zăpada cu daruri și surprize. Sărbătorile de iarnă sunt împodobite de numeroase obiceiuri și tradiții frumoase moștenite din străbuni. Concetățenii noștri au avut parte de o seară plăcută alături de toți cei apăruți pe scenă. Ca să ne amintească de vechile colinde, cu vestea nașterii Domnului, și-a făcut apariția în scenă Ansamblul Etnofolcloric “Struguraș” în colaborare cu corul Gimnaziului din s.Ustia, Ansamblul de instrumente aerofone al Casei de Cultură dar și Ansamblul de dans modern și moldovenesc “Ustiencile” care au pus pe dans întreaga sală cu dansurile lor creînd o atmosferă incendiară. N-a lipsit nici tradiționalul concurs „Ghicitori” în care cei mai luminați au primit cadouri. Cei prezenți la sărbătoare, îndată după concert au avut parte și de o loterie organizată de Primăria satului Ustia unde doar cei norocoși s-au ales cu daruri. Cu un cuvînt de felicitare au venit oaspetiții de oanoare: Doamna Primar-Aurica Urîtu și Parohul Bisericii din sat -Parintele Teodor. Pentru ca sărbătoarea să pătrundă în sufletul oamenilor și ca ei să devină ostatici a visului feeric, au petrecut aceste clipe pe ritmuri de dans la discoteca ce a urmat la sfîrșit de an. Elena IPATI Organizator artistic |
Lasa un comentariu