Harta site-ului
Ajutor
La grădinița „garofița” din Cocieri a început reparația spațiului în care va funcționa LUDOTECA
La grădinița „garofița” din Cocieri a început reparația spațiului în care va funcționa LUDOTECA

Asociația Obștească „Social-Asist” a început crearea și dezvoltarea serviciului social LUDOTECA, care presupune un set de acțiuni pentru facilitarea incluziunii socio-educaționale a copiilor în instituția preșcolară din comuna Cocieri, raionul Dubăsari. La 17 februarie 2022 Asociația a încheiat acordul de colaborare cu Primăria Cocieri, r-nul Dubăsari, care va fi parteneră în crearea serviciului și implementarea proiectului. Tot în luna februarie a început reparaţia și amenajarea spaţiului în care va fi prestat serviciul. Lucrările decurg conform orarului planificat, urmând să fie încheiate la sfârșitul lunii aprilie, astfel ca în toamna anului 2022 serviciul Ludoteca să devină funcţional.
Asociaţia este în proces de achiziţionare a echipamentului necesar – calculator, imprimantă, proiector.
Dezvoltarea acestui serviciu va ajuta copiii să depășească stările de vulnerabilitate prin crearea unui mediu protejat pentru joc, prin comunicare și învăţare informală a limbii române, în cazul copiilor care nu o posedă. La fel, Ludoteca va fi și un serviciu de suport pentru părinţii vorbitori de limba rusă, întrucât astfel ei vor avea acces la materiale educative în limba română și la jocuri interactive. În fiecare an, de acest serviciu vor beneficia în jur de 150 de copii.
Menționăm că, proiectul este realizat cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul programului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis. În cadrul lui, 40 de organizații ale societății civile (OSC) din țară beneficiază de granturi și susținere calificată pentru a crea și dezvolta sau extinde servicii sociale, conform necesităților comunităților.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

La grădinița „garofița” din Cocieri a început reparația spațiului în care va funcționa LUDOTECA - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta