Încă un cetățean străin a depus jurământul de credință față de Republica Moldova ![]() În ultima perioadă, tot mai mulţi cetăţeni străini se adresează cu solicitarea să li se acorde cetăţenia Republicii Moldova. Pentru a putea obţine cetăţenia ţării noastre, solicitanţii obligatoriu trebuie să depună Jurământul de credinţă faţă de Republica Moldova în faţa simbolurilor de stat şi al Preşedintelui raionului unde îşi au viza de reşedinţă şi se dobândește la data depunerii jurământului. Astăzi, 28 octombrie curent, Sierov Vasyl, născut la data de 05.01.1955, în s. Fiodorovka, r-nul Krasnookneanskii, Odesa a depus Jurământul de credinţă în faţa vicepreşedintelui raionului Dubăsari, dl Sergiu GRIGORIEV, secreatrului Consiliului rational Dubăsari, dna Maria JIMBEI, și a funcţionarilor din cadrul Aparatului Preşedintelui, cu următorul conţinut: Eu (numele, prenumele), născut la (data şi locul naşterii), jur să fiu cetăţean devotat Republicii Moldova, să respect cu sfinţenie Constituţia şi celelalte legi ale ei, să nu întreprind nici o acţiune care i-ar prejudicia interesele şi integritatea teritorială. Dl Sergiu GRIGORIEV,a venit față de cetățeanul Vasyl SIEROV, care la moment locuiește în s. Holercani, cu felicitările de rigoare vizavi de dobândirea cetățeniei Republicii Moldova, dorindu-i să fie un cetățean devotat statului moldav, să respecte cu strictețe legile acestui stat și să se implice activ în dezvoltarea și promovarea imaginii raionului Dubăsari. Amintim, că cererea privind dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova se adresează Preşedintelui Republicii Moldova şi se depune personal, la organul teritorial al Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor în a cărui rază îşi are domiciliul solicitantul. Totodată, menționăm că măsura de depunere a jurământului a fost organizată strict cu respectarea normelor înaintate de Comisia națională extraordinară de sănătate publică întru evitarea răspândirii virusului Covid-19. Marina LUPAȘCO, programator |
Lasa un comentariu