Harta site-ului
Ajutor
În atenţia persoanelor ce au înfiinţat plantaţii multianuale
În atenţia persoanelor ce au înfiinţat plantaţii multianuale

  Foarte multe plantaţii perene (multianuale) sunt sădite fără documentaţie de proiect, cu material saditor fără acte de provenienţă, ceea ce poate aduce consecinţe nefavorabile – procentul mic de prindere, roada slabă, imposibilitatea accesării surselor de finanţare şi altele.
Pentru a veni în ajutorul celor cointeresaţi, vom aduce la cunoştinţă unele particularităţi  ale înfiinţării plantaţiilor.
    Plantaţiile perene (livezile, viile, culturile bacifere, plantaţiile de altoi, portaltoi şi de dud), sădite în primăvara curentă şi în toamna anului trecut, se consideră plantaţiile perene în primul an de vegetaţie. Plantaţiile perene sădite în toamna curentă se consideră, pînă la sfîrşitul anului, plantaţii perene de toamnă.
    Recepţionarea şi înregistrarea la venituri a plantaţiilor perene în primul an de vegetaţie se efectuează de o comisie desemnată de către primărie cu participarea la lucrările ei a reprezentanţilor deţinătorilor de terenuri şi a persoanelor care preiau sub răspunderea lor materială plantaţiile perene tinere înregistrate la venituri.
    Comisia de recepţie se desemnează din timp, însă cu cel puţin o lună pînă la data recepţionării plantaţiilor. Recepţionarea şi înregistrarea la venituri a plantaţiile perene în primul an de vegetaţie se efectuează de către comisie în lunile iunie-august, cînd procentul de prindere a materialului săditor poate fi stabilit cu exactitate.
     În cazurile excepţionale, dezvoltarea slabă a pomilor, butucilor şi arbuştilor ca rezultat al vătămării lor grave de calamităţile naturale în perioada de vegetaţie, recepţionarea şi înregistrarea la venituri a plantaţiilor perene în primul an de vegetaţie se amînă pentru anul următor, fiind considerate în primul an de vegetaţie, dacă există documentele respective, eliberate de Centrul Hidrometeorologic şi dacă nu s-a luat vreo decizie privind inoportunitatea restabilirii lor.
     Plantaţiile perene în primul an de vegetaţie pot fi recepţionate de comisie şi înregistrate la venituri, în cazurile cînd procesul de prindere şi de dezvoltare normală a pomilor, butucilor şi arbuştilor de soiurile pomologice şi ampelografice respective constituie cel puţin 90 la sută faţă de prevederile proiectului de plantare.
 Recepţionarea şi înregistrarea la venituri a plantaţiilor perene în primul an de vegetaţie se legalizează printr-un act de modelul stabilit în Hotărîrea Guvernului RM, nr 705 din 20.10.1995

"Privind modul de înregistrare la venituri, punere pe rod, casare şi defrişare a plantaţiilor perene", care se întocmeşte în 4 exemplare, se aprobă de către organul administraţiei publice locale şi se prezintă deţinătorului de terenuri, primăriei, organului agricol raional, sucursalei băncii, care a creditat înfiinţarea şi îngrijirea lotului respectiv cu plantaţii perene.
    În cazul că proprietarul plantaţiei a întocmit actele respective, poate beneficia de scutirea de impozitul funciar pe suprafaţa dată, pentru perioada de pînă la intrare pe rod a plantaţiei. În dependenţă de cultură şi soi perioada de intrare pe rod poate fi diferită, spre exemplu: plantaţia de măr pe portaltoi de tip M9, căpşuna, zmeura şi altele intră în rod la un an de la sădire, nucul altoit – la al 5-lea an, cel nealtoit la al 7-lea an.
 
                                                                                              Valeriu Popuşoi,
                                                                                              Direcţia agricultură şi cadastru

 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

În atenţia persoanelor ce au înfiinţat plantaţii multianuale - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta