Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Imunizarea o cale sigură pentru o viață sănătoasă!!! Republica Moldova de comun cu Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății celebrează Săptămâna Europeană a Imunizării (20.04-26.04.2020) cu scopul de a sensibiliza privind importanța imunizării în prevenirea maladiilor și protejarea vieții, chiar și în aceste momente dificile pentru mapamond. În fiecare an, vaccinurile salvează aproximativ 2 milioane de vieți, dar în același timp, aproximativ 19,4 milioane de copii ratează vaccinurile necesare, lăsându-i vulnerabili la invaliditate și deces din cauza bolilor infecțioase grave. Imunizările sunt cele mai de succes și mai eficiente intervenții de sănătate publică folosite astăzi. Extinderea accesului la imunizare este crucială pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD). Nu numai că vaccinările previn îmbolnăvirea și moartea asociate cu boli infecțioase precum rujeolă, difterie, pneumonie, poliomielită, tuse convulsivă, etc., dar aduc și realizări remarcabile în educație și dezvoltare economică a societății. OMS a desemnat 2020 „Anul asistentei și moașei” drept recunoștință pentru efortul depus în asigurarea stabilității sistemului de sănătate. Asistenții medicali și moașele sunt cruciali pentru realizarea acoperirii medicale universale, inclusiv prin administrarea vaccinurilor și furnizarea de informații bazate pe dovezi despre vaccinare, fiind indispensabili pentru programul de imunizări. Agenția Națională pentru Sănătate Publică atenționează populația despre riscurile de răspândire a bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinare pe teritoriul țării. Lucrătorii medicali și specialiștii din domeniul imunizărilor bat alarma asupra cazurilor de refuz și ezitare la vaccinare din partea populației care formează comunități nevaccinate și favorizează răspândirea infecțiilor care pot fi ușor prevenite prin vaccinare. În cele mai multe cazuri, acestea sunt persoane care induc motive neîntemeiate de a nu fi vaccinate. Facem un apel către populație de a conștientiza pericolul de răspândire a rujeolei și a altor maladii ce pot fi prevenite prin vaccinare (tusea convulsivă, difteria, oreionul, rubeola, hepatita virală B, tuberculoza, infecția rotavirală, infecția cu pneumococi, infecţia cu Haemophilus influenzae tip b, infecția cu Papilomavirusul uman, etc.). După ameliorarea situației epidemiologiei prin infecția COVID-19 pe teritoriul țării, toți părinții sunt îndemnați să-și revadă urgent vaccinările copiilor conform Calendarului de vaccinare, iar în cazul lipsei vaccinărilor să se adreseze la medicul de familie pentru a obține informații despre importanța imunizărilor și ulterior, a fi vaccinați. Reamintim că în Republica Moldova acoperirea vaccinală în ultimii ani are tendință de scădere, spre exemplu, acoperirea vaccinală cu vaccinul împotriva rujeolei, oreionului și rubeolă (ROR) a fost de: 88% în 2019; 90,3%, în 2018 și 87,1% în 2017. Situația epidemică nefavorabilă privind rujeola în mai multe țări din Europa în anii 2016-2018, inclusiv în România și Ucraina, au favorizat importul infecției în Republica Moldova în anii 2018-2019. Astfel, în anul 2018 au fost înregistrate 340 cazuri de rujeolă, dintre care 16 cazuri au fost de import, iar în anul 2019 – din 90 cazuri de rujeolă înregistrate, 23 cazuri au fost de import. Un alt risc iminent îl prezintă difteria, fiind înregistrate cazuri în statul vecin, Ucraina. Imunizarea contra difteriei se efectuează gratuit copiilor şi adulţilor la medicul de familie. Vaccinarea antidifterică primară constă din administrarea a 3 doze de vaccin combinat cu conţinut de anatoxină difterică, la vârsta copilului de 2, 4, 6 luni şi o revaccinare la 22-24 luni. La copii se aplică revaccinări la vârstele de 7 și 15 ani. Adulții trebuie să primească revaccinări antidifterice o dată în 10 ani. Fiecare copil merită să fie vaccinat împotriva bolilor care pot pune viața în pericol și o oportunitate corectă de a duce o viață sănătoasă. Prin salvarea de vieți și reducerea dizabilității, imunizarea constituie un pas esențial pentru obținerea unei societăți sănătoase. |
Lasa un comentariu