Implementarea documentelor de politici educaţionale
„Învățat e omul care se învață necontenit pe sine și învață necontenit pe alții” N.Iorga.
În zilele de 03 și 04.12 cadrele didactice au fost implicate în seminare teoretico-practice la nivel de instituție.
Ordinea de zi:
1.Despre implimentarea și respectarea documentelor de politici educaționale de către cadrele didactice în procesul instructiv-educativ.
2.Despre caliatea planificarii proiectării tematice și activităților educaționale zilnice de către cadrul didactic. În cadrul acestor activități am studiat încă odată documentele de politici educaționale obligatorii pentru cadrul didactic. Am sesizat importanța lor în activitatea zilnică a cadrelor didactice.Am verificat respectarea lor de către cadrele didactice. • Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr.204 din 01.03.2019 ”Cu privire la punerea în aplicare a deciziilor CNC, aprobate prin ordinul 1592 din 25.10.2018 și nr.1699 din 01.11.2018; • Cadrul de referință al educației timpurii din Republica Moldova. Aprobat la Consiliul Național pentru curriculum (Ordinul MECC nr. 1592 din 25.10.2018); • Standardele de învăţare şi dezvoltare a copilului de la naștere până la 7 ani, revizuit și dezvoltat. Aprobat la CNC (Ordinul MECC nr. 1592 din 25.10.2018); • Standardele profesionale naţionale ale cadrului didactic pentru educaţia timpurie, Chișinău 2008; • Curriculumul pentru educația timpurie, Chișinău, 2019. Aprobat la CNC (Ordinul MECC nr. 1699 din 15.11.2018); • Metodologia de monitorizare și evaluare a dezvoltării copilului de 1,5-7 ani în baza Standardele de învăţare şi dezvoltare pentru copilul de 0-7 ani. Aprobat la CNC (Ordinul MECC nr.1939 din 28.12.2018); • Standarde minime de dotare a instituției de educație timpurie (aprobat prin Ordinul MECC nr. 253 din 11.10.2017). Doresc cadrelor didactice în continuare perseverență,curiozitate și interes în aplicarea noilor cerințe educaționale.
Margareta OPREA, director creşă-grădiniţa "Lăstăraş" Molovata Nouă
Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Lasa un comentariu