Harta site-ului
Ajutor
Grădinițele din țară și-ar putea relua activitatea odată cu ridicarea stării de urgență în sănătate publică
Grădinițele din țară și-ar putea relua activitatea odată cu ridicarea stării de urgență în sănătate publică

Astăzi 13 iulie, Ministrul educației, Igor ȘAROV, în cadrul unui brefing de presă susținut, a reiterat că instituțiile de educație timpurie urmează a fi redeschise  după ridicarea stării de urgență în sănătate publică. În scopul reluării activității în grădinițe, specialiștii MECC au elaborat 2 documente: Instrucțiunea privind redeschiderea și reluarea activității instituțiilor de educație timpurie după ridicarea stării de urgență în sănătate publică și Raportul de autoevaluare a instituției privind pregătirea pentru redeschidere.
Totodată, ministrul a precizat că actele emise au fost consultate  cu specialiștii MSPSM, ANSP, ANSA, CALM și transmise Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică pentru aprobare.
Actele normative conțin un șir de reglementări generale referitoare la dotările speciale și măsurile preventive necesare de întreprins cum ar fi: lucrările de reparație, dezinfecția, măsurile de curățenie și igienă, remanieri de program, restricționarea accesului persoanelor străine pe teritoriul instituției inclusiv al părinților, interzicerea organizării evenimentelor festive.
Aceste măsuri sunt necesare de a fi întreprins de fiecare instituție pentru asigurarea funcționării în siguranță și a controlului infecției COVID-19, cât și pentru minimalizarea riscului infectării copiilor și personalului cu coronavirus.
Conform acestor 2 acte normative, administrațiile publice locale de nivelul I și II vor putea redeschide și relua activitatea instituțiilor de educație timpurie în funcție de situația epidemiologică din localitate și în baza unei  decizii adoptate de comun cu structurile teritoriale ale ANSP și ANSA.
Marina LUPAȘCO, programator

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Grădinițele din țară și-ar putea relua activitatea odată cu ridicarea stării de urgență în sănătate publică - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta