Harta site-ului
Ajutor
Fără careuri solemne la 1 septembrie
Fără careuri solemne la 1 septembrie

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică în urma analizei situației epidemiologice prin infecția cu virusul Sars-CoV-2, s-a întrunit, la data de 23 august în ședință, în urma căreia a fost emisă Hotărârea nr. 60.
Astfel, în scopul organizării în siguranță a procesului educațional pentru toate instituțiile de învățământ, începând cu 1 septembrie al anului de studii 2021-2022, a fost luată hotărârea ca activitatea acestora se va desfășura cu prezența fizică la ore. Totodată, instituțiile vor avea obligațiunea de respectare a instrucțiunii privind măsurile de organizare a activității instituțiilor aprobate de CNESP.Potrivit noii hotărâri, începând cu 1 septembrie în instituții, inclusiv în curți,  nu va fi admisă organizarea și desfășurarea festivităților sau altor evenimente publice dedicate începutului anului de studii 2021-2022. O altă precizare importantă recomandată prin prezenta hotărâre  ține de atingerea acoperirii vaccinale în rândul persoanelor adule de circa 95%, până la 1 octombrie 2021. În cazul în care, nivelul recomandat de vaccinare nu va fi atins, personalul didactic, nedidactic și auxiliar nevaccinat va efectua din cont propriu și va prezenta, o dată la 14 zile, rezultatul unui test diagnostic la COVID-19.
De asemenea, în legătură cu evoluția nefavorabilă a procesului epidemic cu tendință de agravare, vse recomandă organizarea organizarea tuturor manifestărilor cultural artistice dedicate Sărbătorii Naționale Ziua Independenței Republicii Moldova cu program redus, nu mai târziu de orele 17:00, cu repsectarea obligatorie a măsurilor de protecție împotriva  răspândirii coronavirusului.
Hotărârea nr. 60 din 23.08.2021, aprobată de CNESP poate fi vizualizată accesând linkul atașat: 
https://gov.md/sites/default/files/hotarare_cnesp_nr.60-redactat-ro.pdf
Marina LUPAȘCO, programator

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Fără careuri solemne la 1 septembrie - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta