Harta site-ului
Ajutor
„Faptele bune nu se măsoară în cantitate, ci în inimile pe care reușim să le atingem…”
„Faptele bune nu se măsoară în cantitate, ci în inimile pe care reușim să le atingem…”

Sărbătorile reprezintă momente de bucurie, tradiție și regăsire alături de cei dragi. Pentru locuitorii satului Pîrîta, raionul Dubăsari, Hramul satului nu este doar o sărbătoare a credinței, ci și o ocazie de a întări legăturile dintre oameni și de a manifesta solidaritate față de cei aflați în dificultate.
Un exemplu demn de urmat a oferit anul acesta Artiom PISARI, originar din Pîrîta, care a transformat sărbătoarea Hramului într-o inițiativă de caritate. Inspirat de dorința de a aduce lumină și speranță în comunitatea natală, Artiom și-a propus să sprijine 20 de familii aflate în situații mai vulnerabile.
„Anul acesta, de Hram, mi-am pus o provocare de suflet: să ajut 20 de familii care aveau nevoie de sprijin din satul meu. Cu ajutorul agenților economici, al prietenilor mei, al cunoscuților și al oamenilor cu inimă mare care au contribuit la acest proiect, am reușit să transformăm această dorință în realitate. Vă mulțumesc tuturor pentru implicare și pentru faptul că ați demonstrat încă o dată că împreună putem aduce lumină și speranță în casele celor care au nevoie. Faptele bune nu se măsoară în cantitate, ci în inimile pe care reușim să le atingem”, a subliniat Artiom Pisari.
Gestul său nu este doar un act de binefacere punctual, ci o dovadă că în societatea noastră există tineri care prin implicare, devotament și responsabilitate civică reușesc să devină modele pentru întreaga comunitate. Prin acțiuni de acest fel, se construiește solidaritatea socială și se oferă speranță celor aflați în dificultate.
Astfel de inițiative demonstrează încă o dată că tradițiile și sărbătorile capătă un sens mai profund atunci când sunt dublate de fapte bune. Sprijinul acordat celor care au nevoie nu doar că le ușurează povara, dar insuflă și sentimentul de apartenență la o comunitate unită, în care valorile fundamentale – omenia, generozitatea și compasiunea – sunt trăite și împărtășite.
Consiliul raional Dubăsari salută și apreciază asemenea exemple de dăruire și implicare, care aduc un plus de valoare comunității și transmit un mesaj puternic: împreună putem construi o societate mai bună și mai solidară.
Totodată, adresăm sincere mulțumiri tuturor celor care s-au alăturat acestei inițiative, demonstrând că prin gesturi de suflet putem transforma viețile oamenilor din jur. Îndemnăm și alți tineri să urmeze aceste exemple frumoase de implicare civică, deoarece viitorul comunității noastre se construiește prin responsabilitate, solidaritate și dorința de a face bine.
Marina LUPAȘCO, specialistă principală

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  consiliudubasari@gmail.com
              consiliul.raional-dubasari@apl.gov.md 

„Faptele bune nu se măsoară în cantitate, ci în inimile pe care reușim să le atingem…” - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta