Harta site-ului
Ajutor
Consiliul Raional Dubăsari consolidează cooperarea transfrontalieră în cadrul Euroregiunii „Siret – Prut – Nistru”
Consiliul Raional Dubăsari consolidează cooperarea transfrontalieră în cadrul Euroregiunii „Siret – Prut – Nistru”

Vicepreședintele raionului Dubăsari, dl Alexandru REUL, a participat astăzi la ședința comună a Adunării Generale Ordinare a Asociației Euroregiunea „Siret–Prut–Nistru” și a Forumului Președinților Euroregiunii, eveniment desfășurat în municipiul Chișinău.
Reuniunea a întrunit reprezentanți ai administrațiilor publice locale din Republica Moldova și România, oficiali guvernamentali și experți în dezvoltare regională, având drept obiectiv consolidarea cooperării transfrontaliere și dezvoltarea unor parteneriate durabile între comunitățile din regiune.
În cadrul sesiunilor de lucru au fost abordate subiecte de importanță strategică pentru dezvoltarea regională și extinderea colaborării internaționale. Unul dintre principalele puncte ale agendei a vizat analiza procesului de constituire a Grupării Europene de Cooperare Teritorială (GECT) – România, Republica Moldova și Ucraina, inițiativă care va facilita accesul la fonduri europene și implementarea unor proiecte comune în domenii precum infrastructura, protecția mediului și dezvoltarea comunitară.
De asemenea, participanții au examinat și aprobat raportul de activitate al Asociației pentru anul 2025, fiind prezentate rezultatele obținute în domenii precum educația, cultura, economia și cooperarea interinstituțională.
În cadrul forumului a avut loc și un dialog strategic cu participarea mai multor oficiali și parteneri instituționali, printre care Costel ALEXE, Președintele Consiliului Județean Iași, și Vladimir BOLEA, Viceprim-ministru, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Cu această ocazie, vicepreședintele raionului Dubăsari, Alexandru REUL, a subliniat importanța participării active a raionului în astfel de platforme de cooperare:
„Participarea raionului Dubăsari la acest forum reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor de parteneriat și integrarea în rețelele europene de cooperare. Euroregiunea «Siret–Prut–Nistru» oferă oportunități reale pentru dezvoltarea proiectelor comune, atragerea investițiilor și modernizarea serviciilor publice în beneficiul cetățenilor noștri.”
Prin participarea la acest eveniment, Consiliul Raional Dubăsari își reconfirmă angajamentul de a dezvolta parteneriate internaționale, de a promova schimbul de bune practici administrative și de a valorifica oportunitățile de finanțare externă pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală și regională.
Marina LUPAȘCO,  specialistă principală

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  consiliudubasari@gmail.com
              consiliul.raional-dubasari@apl.gov.md 

Consiliul Raional Dubăsari consolidează cooperarea transfrontalieră în cadrul Euroregiunii „Siret – Prut – Nistru” - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta