Harta site-ului
Ajutor
Comisiile consultative de specialitate s-au întrunit în ședință
Comisiile consultative de specialitate s-au întrunit în ședință

La moment, membrii comisiei consultative pentru problemele Comisia pentru problemele privind protecţia mediului, amenajarea teritoriului şi infrastructurii (Preşedinte: Driga Stefan) a Consiliului raional Dubăsari s-au întrunit în şedinţă de lucru pentru a examina proiectele de decizie care urmează a fi aprobate la şedinţa ordinară din 06 august.
În cadrul ședinței au luat parte: Președintele raionului dl Grigore FILIPOV, Vicepreședintele de raion pe domeniul social dl Sergiu GRIGORIEV, Secretarul Consiliului raional dna Maria JIMBEI, consilierii raionali, raportorii proiectelor de decizii, conducătorii subdiviziunilor CR, colaboratorii din cadrul acestora.
Raportorii au făcut o prezentare succintă a proiectelor de decizie incluse în ordinea de zi pentru ședință, subliniind importanța adoptării acestora.
Ședința publică a fost organizată în conformitate cu Legea nr.239 din 13.12.2008 privind transparența în procesul decizional. În conformitate cu art.29, 35 ale Regulamentului privind constituirea şi funcţionarea Consiliului raional Dubăsari (aprobat prin Decizia CR N5/1 din 26.12.19) prezenţa membrilor comisiilor de specialitate la şedinţele acestora este obligatorie.

 
Tatiana GHERB,
Specialist principal

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Comisiile consultative de specialitate s-au întrunit în ședință - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta