Harta site-ului
Ajutor
Școala de Arte din comuna Coșnița la 30 ani de activitate
Școala de Arte din comuna Coșnița la 30 ani de activitate

Arta este unul din cele mai importante compartimente necesare în dezvoltarea abilităților artistice la copii. În raionul Dubăsari, găsim 3 școli de arte, unde copiii își dezvoltă capacitățile artistice în diverse domenii instrumental, pictură, dans.
Școala de Arte din s. Coșnița și-a început activitatea la data de 01 septembrie 1991.
Fiind situată în centrul localității, instituția dată, instruiește și pregătește viitorii artiști atât din s. Coșnița și Pohrebea, cât şi din localitățile vecine, precum s. Pîrîta și s. Doroțcaia. În anul curent Școala de Arte aniversează 30 ani de activitate.
Instituția are circa 284 elevi care au absolvit școala, mulți dintre care și-au continuat studiile la diferite instituții cu profil artististic din Republica Moldova, precum Colegiul de Arte Plastice Alexandru Plămădeală, Liceul Academic de Arte Plastice "IGOR VIERU", Centrul de Excelență în Educație Artistică Ștefan Neaga, Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice etc.
Școala de Arte din comuna Coșnița, se mândrește cu cel mai tânăr director de instituție din raion, Cristina Cazac,  care ne-a oferit mai multe informații din istoria școlii.
1. Ce va motivat să participați la concursul în  functie de director al Școlii de Arte din comuna Cosnita?
Am fost motivată să aplic la concursul de ocupare a funcției de director al Școlii de Arte Coșnița fiindcă tot din această instituție am cunoscut lumea Artei. În timpul anilor de liceu am frecventat  specialitatea Artă Plastică a Școlii de Arte și am avut ocazia să am în calitate de profesor pe dna Panuțî Elena cu ajutorul căreia am îndrăgit pictura, desenul, compoziția, fapt care m-a motivat să îmi continui studiile în domeniul designului industrial la Universitatea Tehnică a Moldovei.
Astfel ocazia de a activa în cadrul școlii mi-a permis nu doar să capăt pentru mine personal experiență dar și să mă împart cu cunoștințele obținute în timpul studiilor, să aduc aportul pentru a crea condiții favorabile pentru activitatea confortabilă a elevilor și cadrelor didactice fapt care ar contribui la cultivarea dragostei față de învățământul artistic de către generațiile tinere.
2. Cu ce realizari și-a îmbogățit palmaresul instituția de când ați început a activa, și ce vă propuneți în viitor?
Activez în funcție timp de 7 luni de zile, o perioadă în care m-am familiarizat cu activitatea și specificul instituției.
Despre realizări foarte remarcabile cred că este încă prea devreme să  discutăm, mai ales că a fost un an de studii  mai deosebit, în special faptul că au fost impuse diverse  restricții și norme de activitate legate de situația pandemică mondială.
Ca prioritate de bază pe care o am în calitate de director a acestei instituții este reabilitarea şi îmbunătăţirea infrastructurii corpului de studii și întregului teritoriu al școlii care ar crea condiții favorabile pentru activitate, dotarea școlii cu instrumente muzicale noi și menținerea stării funcționale a celor existente, dotarea cu costumație necesară a compartimentului coregrafic și a șevaletelor pentru cei de la profilul Arte Vizuale. Și în acest sens mizăm foarte mult pe susținerea Administrației Publice Locale și Consiliul Local Coșnița, care este foarte receptiv de fiecare dată și susține elevii dornici de a cunoaște lumea Artei.
3. Ce compartimente are școala, și care este cel mai îndrăgit de copii?
În prezent, Școala de Arte Coșnița se prezintă ca o instituție extrașcolară în care se studiază următoarele compartimente: Compartimentele Muzică (Specialitatea Pian, Specialitatea Chitară, Specialitatea Vioară, Specialitatea Acordeon); Compartimentul  Coregrafie (Dansuri populare și Dansuri moderne); Compartimentul Artă Plastică.
Elevii școlii în dependență de specialitatea la care își fac studiile mai sunt membri ai diverselor ansambluri:
-Ansamblul de dansuri populare  Iasomia, profesor Gînga Anastasie
-Ansamblul de dansuri moderne Bravis, profesor Dragoi Irina
-Ansamblul vocal  Armonie, profesor Iliin Nicoleta
-Ansamblul de chitariști
Ceea ce privește compartimentele cele mai îndrăgite de elevii școlii, nu pot să numesc o specialitate anumită, fiindcă fiecare își alege obiectul individual și vine cu o deosebită plăcere și dorință de a studia fie la orele individuale, fie la orele de grup. Cred că  toate specialitățile sunt îndrăgite de elevi atât timp cât avem doritori ba  chiar doleanțe de a deschide unele specialități noi.
4. Ce număr de elevi frecventează Școala de Arte?
În cadrul școlii își fac studiile 250 elevi, cu vârste cuprinse între 7-18 ani  în dependență de specificul specialității.
În timpul anilor de studii, elevii Școlii de Arte dezvoltă o serie de aptitudini social-culturale şi competenţe de comunicare şi adaptare, ceea ce le ușurează integrarea în societatea modernă. Mulţi dintre elevii instituției - după absolvire – îşi prelungesc studiile la colegii și instituții superioare de învățământ cu profil artistic și de design, școala de arte reprezentând punctul de pornire cu o importanță deosebită în cultivarea și promovarea valorilor artistice, a gustului estetic și a frumosului. Absolvenţii profilului Arte Vizuale, devin graficieni, pictori, designeri vestimentari, îşi fac cariere în grafica pe calculator, modă, amenajări interioare, design de produs. Cei care îmbrățișează specialități legate de instrumente muzicale și artă coregrafică activează în domeniul devenind buni pedagogi, care se dedică formării artiştilor de mâine.
5. Elevii școlii participă la diverse concursuri, festivale?
Elevii școlii de arte participă activ la numeroase concursuri și festivale organizate la nivel local, raional, național și internațional, promovând imaginea școlii și localității la diverse nivele.
Anul de studii 2020-2021 a fost unul în care majoritatea concursurilor și concertelor s-au desfășurat în regim on-line, o experiență nouă dictată de condițiile situației pandemice.
La finele anului de studii s-a petrecut Concertul de totalizare al Școlii de Arte, unde cu o deosebită mândrie au fost înmânate certificatele de absolvire pentru 19 elevi ai promoțieii 2021.
La finele lunii iunie am fost plăcut surprinși de rezultatele tinerilor plasticieni la Concursul Republican de Arte Plastice şi Artizanat "Lumea în Viziunea Copiilor" ediția a XIV-a, cu genericul "Comunitatea mea de vis" la care au obținut rezultate frumoase.
6. Care este situația la capitolul cadre didactice, știind situația din țară că majoritatea tinerilor specialiști sunt plecați sau nu optează pentru un loc de muncă într-o zonă rurală?
În cadrul Școlii activează 12 cadre didactice, cu studii medii de specialitate și superioare în domeniu, deținând gradul didactic II și superior.
Este foarte îmbucurător faptul că pe lângă profesori cu experiență de activitate în școală mai profesează și cadrele didactice tinere, foști elevi ai școlii care după absolvirea universității au revenit în localitate.
7. Aflându-ne într-o perioadă dificilă pandemică, cum a activat școala, în ce regim?
A fost o perioadă destul de complicată nu doar pentru sistemul medical dar și pentru domeniul educație. Anul de studii 2020-2021 a fost o provocare nu doar pentru profesori și elevi, dar și pentru părinți. Activitatea Școlii este în mare parte bazată pe orele practice, și mai puțin pe obiecte teoretice.
Din acest motiv organizarea și petrecerea orelor în format on-line pentru unele specialități, în special cele de grup a necesitat depunerea unui dublu efort din partea cadrelor didactice, atenție mai sporită a elevilor și uneori implicarea părinților.
În acest sens le  mulțumim elevilor, profesorilor și în mare parte părinților pentru efortul, răbdarea și dragostea față de specialitatea pe care o frecventează. Sperăm pe viitor ca situația să se amelioreze să  avem posibilitatea să petrecem orele de studii doar în incinta școlii.
Olga OCHIȘAN (Caraiman), practinat buletinul informativ „Dubăsărenii”

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Școala de Arte din comuna Coșnița la 30 ani de activitate - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta