EnRoРу
Binecuvântări și urări de pace locuitorilor satului Pohrebea
Binecuvântări și urări de pace locuitorilor satului Pohrebea

Stimați locuitori ai satului Pohrebea,
Cu prilejul frumoasei sărbători – Hramul satului „Sfântul Mucenic, Multpătimitorul Împărat Nicolae și familia sa de martiri”, marcată la data de 18 octombrie, Vă adresez cele mai calde urări de sănătate, pace sufletească și prosperitate.
Fie ca această zi deosebită să aducă lumină în sufletele Dumneavoastră, belșug și armonie în familii, izbândă în toate începuturile și puterea de a depăși cu demnitate orice încercare a vieții.
Să aveți înțelepciunea de a fi mai buni, mai iertători, mai uniți și mai implicați în dezvoltarea localității.
Păstrați cu sfințenie tot ceea ce aveți mai frumos și mai sfânt – dragostea de neam, credința strămoșească și tradițiile care reprezintă imaginea satului Pohrebea.
Fie ca lumina credinței să vă călăuzească pașii, iar Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ocrotească prin îngerii Săi.
Să aveți parte de oaspeți dragi, de bucurii curate și de belșug în toate.
Fie ca îngerul păzitor al satului Dumneavoastră să vă ocrotească și să vă inspire întru dezvoltarea și prosperarea localității, a raionului și a pământului nostru drag.
 
Cu deosebită considerație,
Președintele raionului Dubăsari,
Sergiu GRIGORIEV
 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  consiliudubasari@gmail.com
              consiliul.raional-dubasari@apl.gov.md 

Binecuvântări și urări de pace locuitorilor satului Pohrebea - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta