Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Activităţi cotidiene şi de sărbători În preajma sărbătorii profesionale Ziua Lucrătorului din Învăţământ, 01 octombrie, 2024, doamna Braducean Larisa, şefa interimară a Direcţiei Educaţie Dubăsari, a organizat o şedinţă ordinară cu participarea managerilor instituţiilor de învăţământ general şi complementar. Şedinţa s-a axat pe două dimensiuni: I - cea a omagierii angajaţilor din domeniul educaţional şi a II-a – parcurgerea întrebărilor puse în discuţie în ordinea de zi a şedinţei. La şedinţă s-a prezentat marea majoritate din directorii invitaţi. Nu doar invitaţii ordinari au fost prezenţi la şedinţă, ci au fost invitaţi și din cadrul Consiliului Raional Dubăsari, care ne-au onorat cu prezenţa - conducerea de vârf a raionului: domnii Grigoriev Sergiu, preşedintele raionului Dubăsari şi domnii vicepreşedinţi ai raionului Isac Gurii, şi Reul Alexandru. Dumnealor au venit în faţa reprezentanţilor instituţiilor educaţionale cu un mesaj de felicitare cu prilejul sărbătorii profesionale ZIUA LUCRĂTORULUI DIN ÎNVĂŢĂMÂNT. Conducerea raionului a menţionat despre faptul că întreaga societate se bazează pe educaţia generaţiei în creştere, rezultatul căreia va fi văzut peste ani atât în faptele, succesele, ambiţiile învăţăceilor de azi, cât şi în felul cum îşi vor aduce aportul întru construirea viitorului ţării. Toate succesele noastre, oricât de mici ar fi, sunt înrădăcinate în experienţa angajaţilor din domeniul educaţional. Bineînţeles că florile recunoştinţei şi diplomele de merit au ajuns la destinatari. Domnul Iaviţa Mihai, preşedintele Sindicatului de ramură din raionul Dubăsari a adus la cunoştinţa managerilor instituţiilor educaţionale din raion prevederile Declaraţiei care s-a votat recent la ședința Biroului Executiv al Federației Sindicale a Educației și Științei. Declarația a fost adresată către conducerea Republicii Moldova: Doamnei Preşedinte a Republicii Moldova, Maia Sandu, Domnului Prim Ministru, Dorin Recean, Domnului Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, domnului Ministru al Educaţiei şi Cercetării Dan Perciun cu solicitarea majorării salariului angajaţilor din domeniul educaţional. Asfel domnul Iaviţa a anunţat despre faptul că problema salarială va fi rezolvată în favoarea angajaţilor din domeniul educaţional. Partea a II-a a şedinţei a decurs protocolar cu următoarele întrebări din ordinea de zi: 1. Cu privire la aprobarea suprasarcinii didactice în anul şcolar 2024 – 2025, raportoare – doamna Gherb Tatiana; 2. Cu privire la aprobarea reţelelor de clase/elevi; grupe/copii în anul şcolar 2024 – 2025 şi transferul elevilor dintr-o instituţie de învăţământ în alta, raportoare - doamnele Braducean Larisa, Bacioi Natalia ; 3. Cu privire la încadrarea absolvenţilor claselor a IX-a, din anul de studii 2023 – 2024, în învăţământul liceal, colegii, câmpul muncii, raportoare – doamna Andrieş Valentina; 4) 4.1. Cu privire la admiterea elevilor în învăţământul liceal; 4.2. Cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului şcolar: Limba noastră-i o comoară, ediţia a VIII-a; 4.3. Cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului şcolar: A Chance, Une Chance, Eine Chance, ediţia a IV-a, raportoare – doamna Tolstenco Violeta; 5) 5.1 Cu privire la asigurarea elevilor cu manuale şcolare; 5.2. Cu privire la desfăşurarea jocului intelectual Cuşma lui Guguţă; 5.3. Cu privire la desfăşurarea procedurii de alegeri şi realegeri a membrilor Consiliului de elevi, raportoare – doamna Isaicul Svetlana; 6. Cu privire la unele modificări la Regulamentul de atestare a cadrelor didactice, raportoare – doamna Filipenco Elena; 7. Cu privire la evaluarea nivelului de pregătire a instituţiilor de învăţământ primar şi secundar, ciclul I şi II din raionul Dubăsari către anul de studii 2024 – 2025, raportor – domnul Bolgari Dumitru; 8. Diverse: Cu privire la organizarea şi desfăşurarea sărbătorii profesionale Ziua Lucrătorului din Învăţământ, raportoare – doamna Braducean Larisa Toate întrebările puse în discuţie au fost prezentate, discutate, soluţionate. În încheiere, doamna Braducean a adresat managerilor un mesaj de felicitare cu prilejul sărbătorii profesionale şi le-a exprimat convingerea prosperării educaţiei în raionul Dubăsari şi creşterii rezultatelor şcolare. De asemenea, a adresat mulţumiri pentru activitatea pe care o prestează fiecare angajat în domeniul educaţional. Violeta TOLSTENCO, şefa Secţiei politici educaţionale |
Lasa un comentariu