Harta site-ului
Ajutor
Acordarea dreptului la pensie anticipată pentru carieră lungă
Acordarea dreptului la pensie anticipată pentru carieră lungă

Începând cu 1 ianuarie 2022, se introduce o nouă categorie de pensie - pensia anticipată pentru carieră lungă, care se acordă persoanelor care au realizat o activitate în muncă mai mare decât stagiul necesar prevăzut la pensiile pentru limită de vârstă. Astfel, bărbații se vor putea pensiona anticipat dacă au 39 de ani de stagiu contributiv, iar femeile - 35 ani și 6 luni.
Pensia anticipată pentru carieră lungă se acordă de la data depunerii cererii, termenul de examinare a acesteia fiind de 60 de zile de la data depunerii împreună cu toate actele necesare.
Pentru a depune cererea, îndemnăm beneficiarii să-și programeze online vizita la CTAS, prin intermediul serviciului „Programare online la CTAS” de pe site-ul CNAS www.cnas.gov.md. În cazul în care nu aveţi această posibilitate, vă puteți adresa la Casa Teritorială de Asigurări Sociale conform vizei de domiciliu.
Mai informăm că, la data îndeplinirii cumulative a condițiilor pentru acordarea pensiilor pentru limită de vârstă, se acordă în baza cererii, pensie pentru limită de vârstă prin adăugarea perioadelor necontributive asimilate și a celor contributive realizate ulterior.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Acordarea dreptului la pensie anticipată pentru carieră lungă - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta