Harta site-ului
Ajutor
12 decizii aprobate de consilierii raionali în cadrul ședinței extraordinare
12 decizii aprobate de consilierii raionali în cadrul ședinței extraordinare

Marți, 21 septembrie, în incinta COCT Prietenia, 26 de consilieri raionali, din 27 aleși, s-au întrunit în ședință extraordinară de lucru, unde au fost examinate 12 chestiuni. Președinte al ședinței a fost ales consilierul Pavel Rusu.
În rezultatul dezbaterilor pentru aprobarea ordinei de zi, întrebarea ,,Cu privire la raportul de activitate al vicepreședintelui raionului Dubăsari, Sergiu Grigoriev în perioada 2020-2021”, inclusă inițial pe ordinea de zi, a fost exclusă. O altă modificare operată de consilierii raionali s-a referit la proiectul de decizie „Cu privire la eliberarea din funcție a vicepreședintelui raionului Dubăsari, Sergiu Grigoriev”, care a fost substituit cu un alt proiect de decizie cu privire la demisie, la cererea dlui Sergiu Grigoriev, aprobat cu votul majorității consilierilor prezenți la ședință.
La solicitarea Direcției învățământ general, suplimentar a fost inclusă chestiunea ,,Cu privire la aprobarea rețelei de clase, contingentului de elevi în instituțiile de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022”.
În debutul ședinței, de către consilierii raionali a fost eliberat din funcție dl Dmitri Popa, vicepreședinte pe domeniul investiții, agricultură și industrie.
Totodată, cu votul majorității consilierilor raionali prezenți, au fost aleși vicepreședintele raionului responsabil de domeniul social (14 voturi) dl Vladimir Izman și vicepreședintele raionului responsabil de domeniul agroindustrial și economic (15 voturi) dl Oleg Soltan.
De asemenea, în cadrul ședinței, a fost audiat raportul privind executarea bugetului raional pentru semestrul I al anului 2021  și a fost aprobată decizia de operare a unor modificări în programul raional de reparație și întreținere a drumurilor publice locale de interes raional pentru anul 2021.
Aceste și alte decizii aprobate în cadrul ședinței extraordinare din 21 septembrie 2021, vor fi aduse la cunoștință publică fiind publicate pe pagina web a raionului www.dubasari.md la rubric transparență decizională.
Maria JÎMBEI,
secretarul Consiliului raional Dubăsari

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

12 decizii aprobate de consilierii raionali în cadrul ședinței extraordinare - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta