Ziua Națională a Culturii – Omagiu valorilor care ne definesc ![]() Stimați lucrători din domeniul cultură, La mulți ani de Ziua Națională a Culturii!Dragi locuitori ai raionului Dubăsari, Astăzi, 15 ianuarie, sub lumina „Luceafărului” literaturii noastre, Mihai Eminescu, celebrăm Ziua Națională a Culturii – o zi în care ne întoarcem cu gândul și cu sufletul spre izvoarele care ne definesc ca neam. Este un prilej de recunoștință față de moștenirea spirituală primită și, totodată, o plecăciune în fața celor care o duc mai departe prin creație, dăruire și credință în frumos. Cultura este inima vie a unei societăți sănătoase. Ea ne adună, ne dă identitate, ne învață să fim mai buni și mai demni. Prin cultură ne păstrăm rădăcinile, ne înălțăm gândurile și lăsăm urme luminoase pentru generațiile ce vin. Cu profund respect, adresez mulțumiri tuturor făuritorilor frumosului – bibliotecari, muzeografi, artiști, profesori de artă și tuturor celor care, zi de zi, țin aprinsă flacăra spiritului în satele și comunele raionului Dubăsari. Prin munca dumneavoastră, tradițiile rămân vii, tinerii descoperă sensul valorilor autentice, iar sufletele noastre găsesc alinare în cântec, cuvânt, culoare și mișcare. Cultura ne aparține tuturor. Ea se regăsește nu doar în sălile de spectacole sau în paginile cărților, ci și în felul în care vorbim unii cu alții, în respectul pentru trecut și în grija față de viitor. Fiecare gest de prețuire față de cultură este o dovadă de iubire pentru comunitatea din care facem parte. Vă doresc tuturor sănătate, pace și puterea de a crea și a dărui frumosul mai departe. Să rămânem mereu călăuziți de lumina valorilor care ne unesc și ne înnobilează. Cu aleasă prețuire, Sergiu GRIGORIEV, Președintele raionului Dubăsari |
Lasa un comentariu