Vicepresedintele Dmitri POPA, in discutii tip interviu cu agentii economici din Holercani si Ustia La data de 14 iulie curent, reieșind din planul de activitate, în contextul aderării Consiliului raional Dubăsari la Inițiativa ”Primarii pentru Creștere Economică”, vicepreședintele raionului, dl Dmitri POPA, de comun cu Secția agricultură și cadastru, a avut întruniri pe baza interviurilor cu reprezentanții sectorului privat - producători agricoli din satele Holercani și Ustia, administratia publica locala de nivel I si administratia publica locala de nivel II. Au fost puse în discuție problemele actuale cu care se confruntă sectorul agrar, s-au atins mai multe subiecte sensibile cum ar fi prețul ridicat al apei pentru irigare, existența multor terenuri neprelucrate, problema transportului de tonaj mare, care distruge atât drumurile de câmp cât și cele din localități, situația grea în care s-au pomenit agricultorii în urma secetei din toamnă-primăvară și înghețurilor târzii de primăvară. O problemă care se evidențiază îndeosebi în campaniile de recoltare este disponibilitatea pieselor de schimb pentru tehnica și utilajul agricol. Valeriu POPUȘOI Secția agricultură și cadastru |
Lasa un comentariu