Viceministrul Apărării Alexandru CIMBRICIUC în raionul Dubăsari Vizita de lucru a viceministrului Apărării la Dubăsari, Alexandru CIMBRICIUC, înscrisă în agenda deplasărilor membrilor Guvernului în teritoriu, a fost o oportunitate pentru reprezentanții administraţiei publice locale să-i adreseze oficialului întrebări actuale ce ţin de domeniu. La întâlnire au participat Președintele raionului Dubăsari, Grigore POLICINSCHI, șeful adjunct al Oficiului teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, Angela PLATON, şeful interimar al Centrului militar Străşeni, Igor ARNĂUT, comandantul Forţelor de menţinere a păcii a Republicii Moldova din zona de securitate, Eduard OHLADCIUC, conducătorii serviciilor desconcentrate şi descentralizate din teritoriul raionului şi primari ai localităţilor. În cadrul şedinţei au fost abordate subiectele cu referire la securitatea regională, politică în domeniul apărării şi reformarea armatei. Audienţa a abordat probleme ce ţin de restricţiile impuse de autorităţile transnistrene la prelucrarea terenurilor de după traseul Rîbniţa – Tiraspol şi impactul negativ al acestora asupra vieţii locuitorilor din stînga Nistrului, cartea de migraţie pe care sunt impuşi să o completeze ori de cîte ori localnicii traversează aşa numita graniţă, problema bacului plutitor – glisserul atît de necesar, mai ales în perioada rece a anului, modificarea formatului forţelor pacificatoare stabilite pe podul de la Vadul lui Vodă (schimbul uniformei militarilor în civili), asigurarea cu apă potabilă de calitate bună a batalionului nr.3 al FMP amplasat pe teritoriul com.Coşniţa, crearea condiţiilor decente de trai a militarilor (asigurarea cu locuinţe). Au fost solicitate 8 uniforme militare pentru membrii Asociaţiei Veteranilor din platoul Coşniţa pentru aniversarea a 25 ani de la războiul de pe Nistru, abordarea problemei ce ţine de revizuirea listelor legitimaţiilor veteranilor de război din 1992 cît şi modalitatea de achitare a alocaţiilor sociale pentru aceştia. Dl CIMBRICIUC a menţionat că toate problemele vor fi incluse în raportul său către Guvern şi transmise conform competenţelor cu informarea ulterioară a autorităţilor publice locale. Alexandra VATAV, specialist principal în administraţie publică |
Lasa un comentariu