Harta site-ului
Ajutor
Tinerii din Sobinka s-au întâlnit cu Preşedintele raionului
Tinerii din Sobinka s-au întâlnit cu Preşedintele raionului

De foarte multe ori prieteniile iau naştere foarte rapid, în special între copii, bazându-se pe lucruri comune, de exemplu, aceeaşi preferinţă în materie de muzică, sport, acelaşi mod de a petrece timpul liber, acelaşi mod de gândire şi opinii, şi altele asemenea. Acest element este promovat şi dezvoltat de conducătorii Raionului Dubăsari, Republica Moldova şi Raionul Sobinka, Regiunea Vladimir, Federaţia Rusă, care deja al treilea an consecutiv organizează cu succes schimbul de odihnă între copiii din regiunile administrate.
În anul 2016 între Raionul Dubăsari şi Raionul Sobinka a fost semnat Acordul de prietenie, de cooperare şi de parteneriat, în baza căruia pe parcursul acestor ani au fost organizate o multitudine de acţiuni comune şi reciproce în diverse domenii, realizate cu implicarea aleşilor raionali, tinerilor, reprezentanţilor din cultură, sport, educaţie, antreprenoriat şi economie. 
Datorită acestuia, în perioada 19 - 28 august, 25 de tineri, împreună cu 3 profesori însoțitori, îşi vor încheia vacanţa de vară în Raionul Dubăsari la “Centrul de odihnă pentru copii şi tineret Prietenia” din Coşniţa. Pe parcursul a 10 zile se vor odihni şi vor participa la activități comune culturale, sportive, de voluntariat, de turism, petrecute atât cu colegii săi din Raionul Dubăsari cât şi cu alți tineri din Republica Moldova, care se odihnesc în tabără.
În acest context, astăzi 21 august, Preşedintele raionului Dubăsari Grigore POLICINSCHI a primit în vizită delegația de tineri din Raionul Sobinka, Rusia, cărora din numele Consiliului Raional Dubăsari şi locuitorilor din raion le-a spus un sincer: “Bine ați venit în Moldova şi odihnă plăcută în Raionul Dubăsari“! Preşedintele raionului a afirmat că prin aceste acţiuni promovăm imaginea ţării, relațiile de prietenie şi bună înțelegere, modul sănătos de viață, bunul simţ şi buna colaborare între tinerii din Moldova şi Rusia.
La rândul său, tinerii ruşi au fost activi şi au adresat mai multe întrebări dlui POLICINSCHI, interesându-se în special de, cum îşi petrec tinerii timpul şi dacă se pune accent pe organizarea secţiilor sportive pentru ei, despre ecologia din regiune şi ce acţiuni de salubrizare sunt întreprinse de autorităţile publice. Desigur copiii au dorit să afle ce l-au motivat pentru a merge la funcţia de conducător al raionului, despre calităţile şi abilităţile care au contribuit la înregistrarea succeselor importante în activitatea sa de preşedinte, inclusiv ce elemente îl determină şi îl atrag mai mult în munca desfăşurată.
 
Ecaterina RACOVEŢ,
şef Secţie informare, transparenţă
şi relaţii cu publicul

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Tinerii din Sobinka s-au întâlnit cu Preşedintele raionului - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta