Harta site-ului
Ajutor
Republica Moldova sărbătorește Ziua Drapelului de Stat
Republica Moldova sărbătorește Ziua Drapelului de Stat

Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat official, drapel de stat, pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ.
Drapelul de Stat simbolizează trecutul, prezentul și viitorul statului moldovenesc, reflectă principiile lui democratice, tradiția istorică a poporului, egalitatea în drepturi, prietenia și solidaritatea tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Tricolorul este arborat pe edificiile instituțiilor oficiale ale statului, la ceremonii și solemnități și însumează toate aspirațiile cetățenilor spre libertate și democrație, de afirmare plenară și consolidare a statalității Republicii Moldova.
În numele Consiliului Raional Dubăsari, Preşedintele raionului Dubăsari Grigore FILIPOV adresează cele mai sincere urări de bine, cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului de Stat dorindu-vă să aveți parte de credință, încredere, dragoste şi bunătate, iar patriotismul, dragostea şi respectul faţă de trecutul şi prezentul Ţării Noastre multinaţională – Moldova, să devină pentru fiecare o dorință în plus pentru făurirea și realizarea de activități ce vor servi drept temei pentru un viitor  prosper şi fericit, aici acasă alături de cei dragi.
Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. Drapelul de Stat reprezintă o pânză dreptunghiulară, cu proporţia dintre înălţimea şi lungimea pânzei de 1:2, tripartită verticală egală, începând de la lance în culorile albastru, galben şi roşu, având în mijlocul câmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lăţime constituie 1/5 din lungimea drapelului.
Autorul stemei de stat este regretatul Gheorghe Vrabie. El a fost un artist plastic și grafician care a fost decorat cu cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova — „Cavalerul Ordinului Republicii".
Culorilor drapelului de stat, potrivit cercetătorilor, semnificau: În Moldova feudală, din paleta culorilor heraldice folosite la confecţionarea steagurilor, a dominat, în fond, cromatica tradiţională în diferite variaţii: roşu şi albastru (azuriu) — în mod constant; galben (aur) — periodic. Uneori apăreau şi alte culori, care erau prezente în detalii (stemă, inscripţii). E semnificativ faptul că culorile menţionate mai sus, în următoarea consecutivitate: galben (culoarea aurului), roşu şi albastru, conform tratatului din sec. al XIV-lea al juristului italian Bartolus de Saxoferrato „Despre însemne şi steme" ("Tractatus de insigniis et armis"), sunt considerate cele mai „nobile" în cromatica heraldică.
În heraldica modernă, albastrul este un simbol al fidelităţii şi perseverenţei. Culoarea albastră este culoarea cadrului natural: albastrul azur este culoarea cerului, a infinitului, a visului, a vieţii paşnice şi libere. Aurul (galben în drapel) semnifică în heraldică soarele, bogăţia, prestigiul, grandoarea.
Roşul — mărire, bravură, îndrăzneală şi generozitate.
În Moldova medievală culoarea roşie era tradiţională culoarea proprie suveranului — domnului ţării.
Tradiţional pe steagurile Ţării Moldovei au persistat două însemne: Capul de bour — simbolul Statului Moldovenesc şi Sfântul Gheorghe — Purtătorul de biruinţă al creştinătăţii. Sfântul Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, era considerat (ca şi acum) simbolul heraldic ecleziastic al Moldovei, încă din vremea muşatinilor, iată de ce de atunci şi până în secolul al XIX-lea apărea adesea şi pe standardele Moldovei.
Marina LUPAȘCO, programator

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Republica Moldova sărbătorește Ziua Drapelului de Stat - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta