Reprezentanții raionului Dubăsari au participat la Forumul de bune practici în administrația publică România – Republica Moldova ![]() La data de 19 mai 2026, reprezentanții raionului Dubăsari au participat la Forumul de cooperare și bune practici în administrația publică România – Republica Moldova, desfășurat în municipiul Roman, România. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Roman, în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor – IDEP Moldova, reunind reprezentanți ai administrației publice locale, instituțiilor publice și organizațiilor din România și Republica Moldova. Raionul Dubăsari a fost reprezentat de dl Gurii ISAC, vicepreședintele raionului Dubăsari, și dl Maxim VERDEȘ, primarul satului Ustia, care au participat la sesiunile de lucru dedicate schimbului de experiență, dezvoltării locale și consolidării parteneriatelor interinstituționale. În cadrul forumului au fost abordate subiecte importante privind atragerea și implementarea fondurilor europene, modernizarea serviciilor publice, investițiile în sănătate, cooperarea educațională și oportunitățile de dezvoltare regională. Participanții au avut posibilitatea să preia bune practici și modele de succes implementate de autoritățile publice locale din România. Totodată, agenda evenimentului a inclus vizite de studiu la mai multe obiective de interes din municipiul Roman, printre care Spitalul Municipal de Urgență Roman, Microhidrocentrala Roman, Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” și alte instituții reprezentative pentru dezvoltarea comunității locale. Participarea delegației raionului Dubăsari la acest forum reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor de cooperare dintre autoritățile publice locale din Republica Moldova și România, precum și în identificarea unor noi oportunități de colaborare și dezvoltare pentru localitățile din raion. Marina LUPAȘCO, specialistă principală |
Lasa un comentariu