EnRoРу
Reţinerile salariale discutate de conducerea raionului cu colectivele didactice
Reţinerile salariale discutate de conducerea raionului cu colectivele didactice

În perioada 06 – 28 ianuarie 2016, Preşedintele raionului Dubăsari dl Grigore POLICINSCHI a efectuat vizite de lucru în instituţiile de învăţămînt preuniversitar şi preşcolar din localităţile raionului, şi anume: Coşniţa, Doroţcaia, Pîrîta, Molovata şi Ustia.
În cadrul acestor întîlniri, conducerea raionului a ţinut neapărat să explice cadrelor didactice situaţia creată în legătură cu reţinerea salariilor angajaţilor din sectorul bugetar, aici fiind vorba de toţi angajaţii din învăţământ, funcţionarii publici, cei din asigurări sociale şi alţii. Întârzierile salariale au fost cauzate de instalarea unui soft în sistemul de plăți, lansat anul acesta de către Ministerul Finanţelor, problemă întîlnită în toată ţara.
În cadrul întîlnirilor, cadrele didactice au avut posibilitatea să informeze Autoritatea raională executivă despre problemele cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi, inclusiv au fost discutate realizările ce le-au atins instituţiile în anul 2015 şi sarcinile stabilite pentru anul bugetar 2016. De asemenea, s-a discutat  situaţia financiară şi economică din RM şi impactul negativ al acesteia asupra implementării proiectelor de reparaţie e edificiilor instituţiilor de învăţămînt.
Totodată, dl Policinschi a solicitat cadrelor didactice să informeze în permanenţă elevii despre respectarea regulilor de circulaţie, în special în perioada de iarnă, cînd pe drumuri se formează gheţuş sau ceaţă densă, cînd pot deveni foarte uşor victime ale accidentelor rutiere. Tot aici, a fost menţionat şi despre întreprinderea măsurile suplimentare de menţinere a curăţeniei interioare şi de profilactică în cadrul instituţiilor, avînd în vedere numărul mare de viroze întîlnite în această perioadă.

 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Reţinerile salariale discutate de conducerea raionului cu colectivele didactice - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta