EnRoРу
Seminar raional întru asigurarea calităţii învăţării la disciplina MATEMATICĂ
Seminar raional întru asigurarea calităţii învăţării la disciplina MATEMATICĂ

În L.T. Holercani, la data de 17 martie 2017 s-a organizat şi desfăşurat un seminar teoretico - practic raional cu participarea profesorilor  de matematică care a demarat cu tema „Modalităţi de stimulare a creativităţii elevilor prin strategii active – participative la orele de matematică”. La seminar au fost prezenţi 16 profesori de matematică din cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar din raion.
Conform agendei seminarului, am prezentat, în program Power Point, un suport teoretic cu tema “Metode de dezvoltare a creativităţii specifice disciplinei Matematica”. Cerinţele educaţionale actuale au  drept scop de a avea, cu adevărat, elevul în centrul activităţii instructiv-educative. Azi, cadrul didactic îndeplineşte roluri cu mult mai nuanţate decât în şcoala tradiţională. Succesul la clasă depinde de competenţele cadrului didactic de a crea oportunităţile optime de învăţare. Abordarea creativităţii la elev depinde de eficienţa utilizării diverselor tehnici, metode, forme de lucru la clasă. Astfel, în funcţie de context, profesorul acţionează incontinuu, răspunzând nevoilor fiecărui elev în parte. Dintre metodele moderne specifice învăţării active care pot fi aplicate cu succes şi la orele de matematică fac parte: brainstormingul, metoda mozaicului, metoda cubului, turul galeriei, ciorchinele ş.a.
         Fiecare profesor a primit un suport didactic cu modele concrete de aplicare a diverselor metode moderne în cadrul orelor de matematică.
Demersul didactic a fost realizat de domnul Popa Mihai în clasa a VIII-a cu tema „Descompunerea expresiei de forma ax2+bx+c, în factori”, şi doamna Sandulescu Valentina în clasa a V-a cu tema „Figuri Geometrice”. Menţionez efortul cadrelor didactice din instituţie, care şi-au manifestat creativitatea, profesionalismul în prezentarea orelor publice la cel mai înalt nivel. Cadrele didactice au pus, în mod vădit,  accent pe învăţarea prin descoperire, cooperare şi au aplicat, în cadrul orelor, diverse metode interactive în activitatea cu copiii, având drept scop dezvoltarea interesului pentru disciplina şcolară Matematica. Cadrele didactice au contribuit la crearea mediului prietenos copilului, axat pe interesele şi necesităţile lui. Receptivitatea  la tot ce e nou, privind învăţământul din raion şi Republică este caracteristic tuturor cadrelor didactice. Lecţiile au fost apreciate cu calificativul „Foarte bine”.
La finele seminarului elevele Alina Rotari, Cârnaţ Maria, Batrâncea Alexandrina şi Rânja Marina  au creat o atmosferă frumoasă de primăvară cu un recital de poezii şi melodii dedicat tuturor cadrelor didactice prezente la seminar.
Analizând chestionarele care au fost oferite participanţilor pentru completare s-a constatat, că obiectivele seminarului au fost realizate şi toţi participanţii au obţinut  informaţii utile şi o bună dispoziţie.
        Aduc sincere mulţumiri administraţiei L.T. Holercani, în persoana dnei Tamara Rotari şi profesorilor de matematică, doamnei Sandulescu Valentina şi domnului Popa Mihai, pentru condiţiile oferite în desfăşurarea seminarului, cadrelor didactice şi tuturor participanţilor, care s-au implicat productiv  în această activitate.

Valentina ANDRIEŞ,
specialist principal în problemele învăţămîntului preuniversitar.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Seminar raional întru asigurarea calităţii învăţării la disciplina MATEMATICĂ - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta