EnRoРу
Deconectări programate ale energiei electrice în satul Pîrîta
S.A. „RED-Nord” anunță, pentru perioada 12-16.08.2019, în intervalul orelor 08:00-17:00, deconectări ale energiei electrice în s. Pîrîta raionul Dubăsari. Deconectările vor fi efectuate în legătură cu reconstrucţia liniilor electrice (demontarea liniei vechi şi montarea liniei noi)  și a executării lucrărilor de mentenanţă în reţelele de distribuţie. se va întrerupe energia electric. Pentru informaţie
Vizite: 1428
Data: 2019-08-07
autor: Aparatul Președintelui raionului
Doar prin muncă permanentă şi cu responsabilitate pentru rezultate vizibile ale acesteia putem să tindem la rezultate dorite
Grigore POLICINSCHI: „Emoţiile pozitive, rădăcinile de prietenie ce se întăresc între tineri şi autorităţi, schimbul de valori imateriale, de cultură şi spirituală, activităţi comune - evident contribuie la creşterea unei generaţii de copii cu viziuni şi gânduri bune unul faţă de altul, faţă de societatea contemporană”. În perioada 31 iulie –
Vizite: 1531
Data: 2019-08-06
autor: Aparatul Președintelui raionului
25 copii din raionul Dubăsari și-au petrecut o parte din vacanță la o tabără de odihnă din Federația Rusă
Conform Acordului de Colaborare între raioanele Dubăsari şi Sobinka, regiunea Vladimir, Federaţia Rusă în perioada 23 iulie – 03 august, un grup în număr de 27 copii împreună cu 2 educatori din instituţiile preuniversitare din raionul nostru, au avut fericita ocazie de a se odihni în tabăra "Tonus", regiunea Vladimir, raionul
Vizite: 1862
Data: 2019-08-06
autor: Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Continuăm să descoperim tinerele talente din raionul Dubăsari
Corina Lupașco, s-a născut la 17 octombrie 2001, în s. Doroțcaia, tânără originară din raionul Dubăsari, este pasionată de muzică, în special de pian. La moment frecventează Liceul Internațional Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” din or. Chișinău. Este pasionată de Muzică, lectură, dans și cinematografie. ,,Am început să cânt la pian
Vizite: 2869
Data: 2019-08-06
autor: Aparatul Președintelui raionului
Inaugurarea drumului de acces la Grădinița Nr.2 „Garofița” c. Coșnița
Renovarea și întreținerea drumurilor locale, inclusiv a acceselor la instituțiile publice din teritoriu, este una din principalele priorități ale conducerii raionului Dubăsari. La data de 5 august curent, când instituțiile preșcolare din teritoriul comunei Coșnița și-au reluat activitatea după o mini vacanță, Preşedintele raionului dl Gr. Policinschi, împreună cu Vicepreşedintele
Vizite: 3065
Data: 2019-08-05
autor: Secția construcții,gospodărie comunală și dezvoltarea teritoriului
Locuitorii satului Coșnița s-au delectat cu filme bune de comedie
Fiecare cetățean, de la mic la mare, are nevoie de relaxare, așa că Centrul raional de tineret, a organizat în acest scop, derularea unui film la aer liber. Vineri, la data de 2 august curent, circa 25 de persoane de la mic la mare chiar și tinere familii, au venit în
Vizite: 1374
Data: 2019-08-05
autor: Aparatul Președintelui raionului
Programul raional de întreţinere a drumurilor locale de interes raional în plină desfăşurare
Pe parcursul lunii iulie, anul curent, pe întreg teritoriul raionului Dubăsări s-au desfăşurat lucrări de reparaţie curentă şi periodică a drumurilor publice locale de interes raional conform Programului raional de întreţinere a drumurilor pentru perioada anului 2019. Mersul şi volumul lucrărilor efectuate, de implementare a Programului, sunt coordonate şi monitorizate permanent
Vizite: 2174
Data: 2019-08-01
autor: Secția construcții,gospodărie comunală și dezvoltarea teritoriului
Comitetul Director Local din cadrul proiectului "Sporirea eficienţei energetice a Liceului teoretic Holercani” s-a întrunit în ședință
La data de 30.07.2019, în incinta Liceului teoretic Holercani, a avut loc ședința Comitetului Director Local (CDL) din cadrul proiectului de Servicii Publice "Sporirea eficienţei energetice a Liceului teoretic Holercani”. La eveniment au participat: Valerie Sandu vicepreşedintele raionului Dubăsari, concomitent preşedinte al Comitetului Director Local (CDL), Dietrich Hahn consultant internaţional superior
Vizite: 1611
Data: 2019-08-01
autor: Secția construcții,gospodărie comunală și dezvoltarea teritoriului
Campania DAR – Dialog Agricol Regional
La data de 29.07.2019  sala de şedinţe a Consiliului raional Criuleni  a găzduit Campania naţională DAR – Dialog Agricol Regional, organizat de Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni (AOAMP) în colaborare cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului din Republica Moldova şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România. La
Vizite: 1544
Data: 2019-07-31
autor: Secția Agricultură şi Cadastru
Nevăzătorii raionului Dubăsari la competiții republicane
În conformitate  cu calendarul acțiunilor culturale și sportive al AO ,,Asociația Nevăzătorilor din Moldova” penru anul 2919, în perioada 25- 28 iulie 2019, la tabăra de odihnă Hîncești a avut loc Campionatul Național la Turism Sportiv și Orientare în Spațiu între nevăzători, slabvăzători și membrii familiilor lor.  Organizarea unor astfel
Vizite: 1786
Data: 2019-07-31
autor: Aparatul Președintelui raionului
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  consiliudubasari@gmail.com
              consiliul.raional-dubasari@apl.gov.md 

Consiliul Raional Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета

descmeta

descmeta