Noi practici în dezvoltarea capacităților de export

La data de 24 mai curent, administratorul IP IARD, dna Galina Sandu, împreună cu rezidentul incubatorului, dna Olga Vasilcenco, administrator al SRL “ELIT AROM”, au participat la cea de-a treia sesiune de informare din cadrul programului de instruire dedicat dezvoltării capacităților de export, organizat în cadrul proiectului UE “Vizibilitate și comunicare pentru acțiunile referitoare la implimentarea AA/DCFTA în cadrul programelor de asistență finanțate de UE”.
Temele abordate în cadrul celei de-a treia sesiuni de instruire, de către expertul proiectului DCFTA, dl Andrei Grigan au fost: comunicare și negociere, abordarea și comunicarea cu potențialii parteneri, comunicarea și întâlnirea cu partenerii. Totodată, participanților le-au fost aduse la cunoștință că negocierea și comunicarea este în acelaşi timp o artă şi o ştiinţă. Este o artă, care permite celui care ştie să pună în practică strategii, tehnici şi tactici, să reuşească mai bine.
Este totodată o ştiinţă pe care majoritatea oamenilor o practică inconştient în fiecare zi fără s-o fi studiat neapărat. Ea se bazează pe alte ştiinţe, cum ar fi psihologia, filozofia, matematica, etc.
Într-adevăr, negocierea și comunicarea reprezintă o parte integrantă din modurile de viaţă cotidiene ale tuturor civilizaţiilor şi tuturor culturilor. Analiza atentă şi detaliată a unei zile obişnuite din viaţa unei fiinţe umane dezvăluie existenţa câtorva zeci de negocieri pe care acesta le poartă fără ca întotdeauna s-o ştie.
Au fost binevenite exercițiile practice cu fiecare antreprenor în parte, în încercarea de a transpune în realitate cunoștințele teoretice însușite.
Negocierea și comunicarea este un talent, un har înnăscut, dar și o abilitate dobândită prin experiență, formare și învățare. Meseria de negociator este una de elită în afaceri.
Galina SANDU,
Incubatorul de afaceri raionul Dubăsari
DEBF Direcţia economie, buget şi finanţe
economie
Lasa un comentariu